Într-o postare publică recentă, Anastasiu a declarat că a solicitat oficial DNA să-i comunice o copie a „presupusului denunț” pe care l-ar fi formulat în dosarul de corupție care a vizat plata unor sume către o funcționară ANAF. A susținut, din nou, că nu a semnat și depus un denunț, ci că a dat „doar declarații”.
Această strategie de comunicare, menită probabil să-i susțină imaginea de „simplu martor”, are însă potențialul de a deveni un joc periculos — cu posibile consecințe juridice grave.
Contrar celor afirmate de vicepremier, rechizitoriul DNA emis în dosarul privind mituirile de la ANAF arată că, pentru Dragoș Anastasiu și asociatul său Cristian Băciucu, procurorii au dispus clasarea cauzei în baza:
- art. 315 alin. 1 lit. b Cod procedură penală (clasarea când există un impediment legal),
- art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală (cauză de neimputabilitate),
- dar și, esențial, cu aplicarea art. 290 alin. 3 Cod penal și art. 292 alin. 2 Cod penal – articolele care reglementează exonerarea de pedeapsă pentru cei care denunță faptele de corupție (respectiv, dare de mită și cumpărare de influență).
Cu alte cuvinte, Anastasiu a beneficiat legal de efectele unui denunț, chiar dacă nu își asumă public acest fapt.
Faptul că Dragoș Anastasiu solicită acum existența fizică a denunțului poate produce un efect de bumerang. Dacă DNA nu poate furniza un astfel de document, iar în dosar nu există un act formal care să justifice aplicarea articolelor din Codul penal ce prevăd nepedepsirea denunțătorului, atunci fundamentul juridic al clasării devine fragil.
Iar în dreptul penal, o clasare acordată fără îndeplinirea condițiilor legale poate fi revocată prin redeschiderea urmăririi penale, în baza art. 335 C.p.p.
În această logică, Dragoș Anastasiu însuși ar putea provoca anularea actului care l-a exonerat de răspundere, punându-se în situația de a fi, din nou, urmărit penal pentru: dare de mită (art. 290 Cod penal) și cumpărare de influență (art. 292 Cod penal), fapte comise, conform probelor și propriilor declarații, pe parcursul a mai mult de opt ani. Sigur, marele „noroc” al lui Anastasiu ar putea fi prescripția, având în vedere că faptele s-au petrecut în urmă cu mai bine de 10 ani.
Prin solicitarea transmisă DNA, vicepremierul nu doar că subminează actul de justiție de care a beneficiat, ci pare că își sapă singur terenul de sub picioare. În loc să demisioneze onorabil și să-și asume responsabilitatea politică pentru trecutul său, Dragoș Anastasiu alege o strategie riscantă, care îl expune nu doar rușinii publice, ci și unei posibile reactivări a dosarului penal.
