Florin Barbu în vizită în judeţul Arad: 27 de fermieri s-au unit, în urmă cu zece ani, într-o cooperativă agricolă / Este cu adevărat o poveste de succes

#image_title

Potrivit unei postări pe o reţea de socializare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ministrul este prezent în localitatea Nădlac, unde discută cu fermierii din zona Aradului.

“În localitatea Nădlac, judeţul Arad am văzut o parte din viitorul agriculturii româneşti – 27 de fermieri s-au unit, în urmă cu zece ani, într-o cooperativă agricolă – ‘Fermierul Nădlăcan’. Este cu adevărat o poveste de succes construită de o echipă cu viziune şi dragoste pentru pământul ţării”, a declarat Barbu.

Potrivit acestuia, cooperativa agricolă menţionată gestionează 3.500 de hectare, are 27 de membri şi a atras peste 12 milioane de euro din fonduri europene.

“De la baza de depozitare de 9.500 tone, până la proiectul ambiţios de împădurire a 60 de hectare de teren fertil neirigabil, această cooperativă arată că se poate face agricultură responsabilă şi profitabilă. Alături de colegul meu Mihai Fifor, am discutat cu fermierii din zona Aradului unde există comunităţi puternice, dezvoltate în jurul fermelor şi cooperativelor agricole”, a spus ministrul Agriculturii.

El a adăugat că a întâlnit şi tineri fermieri care se pregătesc să preia afacerile familiilor şi are încredere că entuziasmul şi ideile lor vor schimba modul în care se va face agricultură.

“Acesta este viitorul agriculturii româneşti – asociaţii de fermieri şi tineri care investesc în tehnologii noi, cu pasiune şi viziune!”, a conchis ministrul Barbu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Mike Huckabee anunţă din nou, ironic, că Franţa va oferi Coasta de Azur palestinienilor

Preşedintele Nicuşor Dan, întrevedere cu Cancelarul Federal Christian Stocker, la Salzburg / Cei doi au subliniat interesul de a deschide un nou capitol în relaţia bilaterală, printr-un dialog politic şi o cooperare economică susţinută