FRF: Unul dintre arbitrii asistenţi de la meciul Metaloglobus – Petrolul a ajuns la spital, el suferind o luxaţie la cot

#image_title

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că, în timpul partidei dintre Metaloglobus Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, disputată vineri, arbitrul asistent George Bogdan Duţă a suferit o accidentare care a necesitat intervenţie medicală de urgenţă.

Incidentul a avut loc în minutul 41 al meciului, când arbitrul asistent s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului şi a căzut. Deşi iniţial a continuat jocul pentru câteva secunde, nerealizând gravitatea situaţiei, acesta a început să acuze dureri şi amorţeli la nivelul braţului drept. A solicitat imediat intervenţia arbitrului central şi a personalului medical aflat la faţa locului.

După o primă evaluare, arbitrul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Militar, unde a fost diagnosticat cu o luxaţie la cotul drept. Medicii au reuşit să repună articulaţia, i-au efectuat investigaţii imagistice şi au decis imobilizarea zonei afectate într-un ghips pentru o perioadă de cel puţin o săptămână. În funcţie de evoluţia stării sale, se va decide dacă este necesară o intervenţie chirurgicală.

George Bogdan Duţă a fost externat după miezul nopţii şi se află în prezent acasă, în Bacău, unde va urma perioada de recuperare.

Tenis: Alexander Bublik s-a impus în turneul de la Kitzbuhel

Marian Godină îi mitraliază pe Anasatasiu și Dogioiu: În popor, e hoț și șpăgar/ Un biet furnizor de harneli!