O fetiţă în vârstă de trei ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovită de un autoturism pe un drum din judeţul Dolj. Copila a pătruns pe carosabil, iar şoferul autoturismului nu a mai putut-o evita, maşina sa fiind proiectată într-un cap de pod, în încercarea de a salva copila.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în comuna Argetoaia, satul Leordeasa, din judeţul Dolj. Potrivit oficialilor Poliţiei, un tânăr de 26 de ani din localitate, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce circula pe strada Şcolii, a lovit o fetiţă de trei ani, care a intrat pe partea carosabilă.
Şoferul a încercat să evite impactul, în momentul în care a tras de volan maşina sa intrând într-un cap de pod. Copila, rănită grav, a fost dusă la spital, însă în pofida eforturilor medicilor de a îi salva viaţa, a murit.
Tânărul de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat că nu consumase alcool.