Vâlcea: Şase case, afectate de un incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, în localitatea Amărăşti-Nemoiu

#image_title

Şase case, intre care una locuită, una nelocuită şi patru părăsite au fost afectate de un incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, duminică după amiază, în localitatea Amărăşti-Nemoiu din judeţul Vâlcea. O persoană a fost evacuată din imobilul locuit, aceasta nefiind rănită în urma incendiului.

Potrivit oficialilor ISU Vâlcea, incendiul a fost anunţat duminică, în jurul orei 13.49, în localitatea Amărăşti-Nemoiu.

Focul a izbucnit pe un teren acoperit cu vegetaţie uscată, existând pericol de propagare la locuinţele din zonă.

”Au fost afectate şase case, dintre care una locuită din care a fost evacuată o persoană care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, una nelocuită şi patru case părăsite”, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii acţionează pentru limitarea propagării incendiului la locuinţele din zonă şi în vederea lichidării incendiului.

La faţa locului se află trei autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de capacitate mare cu apă, o autospecială de intervenţie rapidă, iar acţiunea este în desfăşurare.

Frânele unui Boeing 737 MAX 8 iau foc la decolare, la Denver. 173 de pasageri şi şase membri ai echipajului, evacuaţi pe tobogan. Un pasager către Miami, rănit uşor. Incendiul stins de pompieri din oraş

Timiş: Soţ şi soţie, găsiţi înjunghiaţi în curtea casei / Cei doi au fost găsiţi de fiul lor