Vicepremierul Dragoş Anastasiu a afirmat că nu a făcut niciun denunţ şi a fost martor în dosarul DNA privind mita dată de una dintre firmele sale unui inspector ANAF, care a şi fost condamnat. El a adăugat că a ştiut într-o primă fază despre această situaţie, dar că o perioadă de timp nu a avut date suficiente, iar atunci când le-a avut a făcut pasul spre a spune adevărul.
”Cu privire la calitatea mea, s-a născut o dispută care din punctul meu de vedere este una juridică, dacă am fost martor sau am fost denunţător, dacă am fost martor-denunţător. Eu vă spun ce ştiu eu, interpretări juridice nu pot şi nici nu vreau să fac, e treaba altora. Nu eu am semnat un denunţ, eu sunt, am fost martor şi aşa se vede în tot rechizitoriul şi în tot ce găsiţi despre acest dosar. Eu nu am minţit când am spus că am fost martor”, a declarat Dragoş Anastasiu, duminică, într-o conferinţă de presă.
El a mai afirmat că partenerul său a fost cel care a făcut denunţul.
”Că de aici încolo există interpretări, că se asilimează declaraţii samd nu vreau să contrazic, foarte posibil, dar asta a fost ce am ştiu eu, ce am făcut eu. Partenerul meu a semnat contractul, a făcut denunţul. Eu am ştiut în prima fază, a fost o lungă perioadă de timp în care nu am avut date suficiente, nu am avut date şi când le-am avut pe toate am făcut pasul spre a spune adevărul”, a mai transmis Dragoş Anastasiu.