Harris şi Trump intră, după Convenţia democrată de la Chicago, în sprintul final

Kamala Harris şi Donald Trump, învestiţi triumfal de partidele lor, se angajează în sprintul final al alegerilor prezidenţiale de la 5 noiembrie, într-o campanie care urmează să se intensifice vineri, relatează AFP.

Candidatul independent Robert F. Kennedy Jr, nepotul preşedintelui asasinat JFK, urmează să se retragă din cursă şi să îndemne la vot cu candidatul republican.

Vicepreşedinta americană a acceptat joi, la Chicago, învestirea unor delegaţi democraţi electrizaţi, după o Convenţie euforică, marcată între altele de un discurs percutant al lui Michelle Obama, energia partenerului de cursă Tim Walz şi un program muzical festiv.

Ea a promis Americii o ”nouă cale” a unităţii.

Donald Trump, care şi-a înţesat reţeaua Truth Social cu mesaje furioase în timpul discursului vicepreşedintei, i-a reproşat că a contribuit la ”declinul” Statelor Unite.

Dueliştii urmează să-şi opună viziunile la 10 septembrie în Pennsylvania (nord-est) în prima lor dezbatere, următorul punct culminant al campaniei.

”SWING STATE”

Kamala Harris, propulsată brutal într-una dintre cele mai dure bătălii politice din politica americană, a creat o fervoare uriaşă în partidul său, în centrul căreia se află o candidatură care nu exista în urmă cu o lună.

Ea se află într-un uşor avans în majoritatea sondajelor.

Însă nimic nu s-a decis, mai ales în cele şapte „swing states”, cele mai disputate state, în care porţiuni largi de electorat par să încline către fostul preşedinte republican.

Donald Trump se duce vineri în  două dintre ele, în vestul ţării, mai întâi la Las Vegas în Nevada, pentru a promite scăderi de impozte, iar apoi în Arizona, la un miting de campanie împreună cu un ”invitat-surpriză”.

Să fie, oare, Robert F. Kennedy Jr? 

Candidatul independent este creditat cu 4-5% dintre intenţiile de vot, însă impactul susţinerii sale a campaniei fostului preşedinte republican rămâne incert, potrivit sondajelor.

Această campanie nebună poate rezerva numeroase răstrunări, după tentativa de asasinare a fostului preşedinte republican, la 13 iulie, şi retragerea-şoc din cursă a preşedintelui Joe Biden la 21 iulie.

”NOUĂ NE REVINE SĂ ATACĂM”

La Chicago, numele mari ale Partidului Democrat, mai ales ale familiilor Obama şi Clinton, au avertizat împotriva oricărui triumfalism.

”Am văzut mai mult de o alegere scăpându-ne în timp ce credeam că este imposibil, pentru că oamenii au fost prea încrezători sau s-au lăsat distraşi de false subiecte”, a avertizat fostul preşedinte Bill Clinton.

La Chicago, cea mai grăitoare metaforă i-a aparţinut partenerului de cursă al Kamalei Harris, guvernatorul statului Minnesota Tim Walz, un fost antrenor de fotbal american.

El a avertizat că democraţii au rămas, cu câteva minute înainte de sfârşitului meciului, cu câteva puncte în urmă. ”Însă nouă ne revine să recuperăm şi noi avem mingea”, a declarat ”Coach Walz” la o Convenţie transformată timp de o clipă într-un vestiar electrizat.

Romaşcanu (PSD): USR, în primul rând ar trebui să explice de ce în mandatul lor la guvernare, împreună cu PNL, nu a crescut nicio pensie / Se suie pe un val de emoţie, pentru a încerca să câştige nişte capital politic

Bihor: Amendă de 6.000 de lei dată unui bărbat care şi-a lăsat câinele legat cu un lanţ, în soare, fără hrană şi apă – FOTO