Conflictul ar fi pornit încă din cursul dimineții, la schimbul de tură, între victimă și colegul său, un bărbat de 52 de ani. Tensiunile dintre cei doi s-ar fi intensificat, iar câteva ore mai târziu, în jurul orei 17:30, în timp ce victima se întorcea acasă cu bicicleta, aceasta a fost interceptată de mai multe persoane care au început să-l insulte și apoi să-l agreseze fizic, anunță IPJ Timiș, potrivit Mediafax.
După atac, agresorii au fugit de la fața locului. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii i-au găsit pe agresori, colegul de tură al victimei, un bărbat de 52 de ani, și un tânăr de 21 de ani.
Ambii bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.