Producţia de energie electrică a Hidroelectrica a scăzut în primul semestru cu 27%

#image_title

Hidroelectrica, cel mai mare producători de energie controlat de statul român, a anunţat la BVB că producţia de energie electrică netă a scăzut în primul semestru cu 27%, la 6.068 GWh, în timp ce energia cumpărată a crescut cu 62%, la 674 GWh, potrivit mediafax.

Potrivit raportului publicat de companie la Bursă, producţia hidro, care are o pondere de 98% din energia produsă de Hidroelectrica, s-a redus tot cu 27% an la an. În acelaşi timp energia din surse eoliene s-a redus cu 14%, la 133 GWh, conform Ziarul Financiar.

În schimb, volumul achiziţiilor de energie electrică a crescut puternic, cu 62%, la 674 GWh.

În acelaşi timp, cantitatea de energie vândută s-a diminuat cu 23%, la 6.742 GWh, în condiţiile în care vânzările pe contracte angro au scăzut cu 43%, iar cele de furnizare către clienţi au crescut cu 31%.

Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România, a raportat un profit net de 589 mil. lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, pe fondul declinului producţiei de energie , în timp ce veniturile au scăzut cu 26% la 1,9 mld. lei.

Hidroelectrica are o capitalizare de 55 mld. lei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Harghita sprijină victimele inundaţiilor din Neamţ şi Suceava. Oameni şi autorităţi sar în ajutorul celor afectaţi

CSM: Am primit de la Cabinetul premierului ”tabelul comparativ aferent propunerii pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul Justiţiei”. Modalitatea de „consultare” este în afara oricărui cadru legal de legiferare în domeniu