Tren de marfă deraiat în Constanţa – Sindicalişti CFR: Viaţa bate întotdeauna filmul/ Preocuparea guvernanţilor de a rentabiliza un domeniu pe care nu îl înţeleg, complet opozabilă realităţii/ Pe aceiaşi cale ferată circulă şi trenurile de călători

#image_title

Sindicaliştii din Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane transmis, vineri, după ce s-a ănregistrat un nou incident pe calea ferată, că ”viaţa bate întotdeauna filmul”, iar ”preocuparea guvernanţilor de a rentabiliza un domeniu pe care nu îl înţeleg este complet opozabilă realităţii”. Deşi în judeţul Constanţa a deraiat un tren de marfă, sindicaliştii avertizează că pe aceiaşi cale ferată circulă şi trenurile de călători.

”Viaţa bate întotdeauna filmul. Preocuparea guvernanţilor de a rentabiliza un domeniu pe care nu îl înţeleg este complet opozabilă realităţii. Se doreşte reducerea programului de lucru şi nu se ţine cont de nevoia continuă de a asuma investiţii serioase în infrastructura feroviară. Şi, în vreme ce prin birouri “tăierile” sunt principala preocupare, siguranţa circulaţiei feroviare este deja în zona de alertă maximă”, au transmsi, vineri, sindicaliştii din .

Aceştia se referă la ultimul incident petrecut pe calea ferată.

”Astăzi, în România, a mai deraiat un tren. De marfă! Atragem atenţia celor care decid astăzi viitorul industriei feroviare ca pe aceiaşi cale ferată circulă şi trenurile de călători. Fiţi responsabili! Aveţi grijă de oameni! De toţi!”, au mai transmis sindicaliştii.

Traficul feroviar a fost oprit, vineri dimineaţă, pe distanţa Constanţa – Mangalia, după ce două vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat, în staţia Agigea Ecluză. Traficul a fost reluat după aproximativ 3 ore.

 

 

Atacul Rusiei de joi asupra Kievului s-a soldat cu 31 de morţi, între care cinci copii, cel mai sângeros din acest an

Dolj: O femeie de 89 de ani a murit după ce a căzut de la etajul patru / În apartamentul acesteia a fost găsit cadavrul în stare de degradare al fiului ei