”La data de 31 iulie a.c., în urma materialului probator administrat, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie Rurală Grebănu au reţinut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, un bărbat, de 32 de ani, din Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis, vineri, IPJ Buzău, potrivit News.
Sursa citată a precizat că, în 30 iulie, în urma unui conflict spontan, bărbatul s-ar fi întâlnit pe o stradă din Topliceni cu fosta concubină, o tânără de 22 de ani.
”Bărbatul ar fi luat-o împotriva voinţei sale şi a dus-o la domiciliul său, unde ar fi agresat-o şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă. Ulterior, acesta ar fi eliberat-o. Imediat după sesizare, poliţişii au demarat activităţi specifice pentru depistarea agresorului şi luarea măsurilor legale”, au mai transmis poliţiştii.
Bărbatul a fost depistat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea şi a fost predat poliţiştilor Secţiei de poliţie rurală Grebănu, în vederea continuării cercetărilor.
Vineri, bărbatul urmează a fi prezentat parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.