Şase persoane, implicate într-un grad accident rutier produs pe DN 76, în judeţul Bihor/ Două persoane, în stop cardio-respirator

#image_title

Şase persoane au fost implicate într-un grav accident rutier produs, luni, pe DN 76, în judeţul Bihor. Două persoane sunt în stop cardio-respirator după ce două autoturisme s-au ciocnit. Echipajele medicale aplică victimelor manevre de resuscitare.

Accidentul a avut loc în jurul orei 10:00, pe DN 76, în zona Dealul Bitii, unde două autoturisme în care se aflau şase persoane s-au ciocnit violent. Două dintre acestea au rămas blocate în autoturismele avariate, fiind scoase de către echipajele de descarcerare. 

 
Potrivit datelor furnizate de ISU Bihor, la ora transmiterii acestei ştiri echipajele medicale fac manevre de resuscitare pentru două persoane aflate în stop cardio-respirator.

 
La locul accidentului se află o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2, o autospecială de transport victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi autospeciala medicului de urgenţă, un elicopter SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
 
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, alternativ pe un fir, pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.

Iranul vrea să şteargă patru zerouri ale monedei naţionale, rialul,care se află într-o depreciere continuă faţă de dolar

Alina Peşu va oficia la FIFA U-17 Women’s World Cup din Maroc