Air France suspendă zborurile spre Tel Aviv şi Beirut cel puţin până luni

Compania aeriană franceză Air France a anunţat că zborurile sale spre Tel Aviv şi Beirut au fost suspendate „cel puţin până luni, 26 august”, ca urmare a agravării tensiunilor dintre Israel şi Liban, relatează AFP.

Având în vedere situaţia, „zborurile de astăzi şi de mâine au fost anulate”, a declarat un reprezentant al companiei, adăugând că această măsură ar putea fi eventual prelungită.

O nouă actualizare va fi făcută luni „pentru a evalua situaţia”, a adăugat el.

De la pandemia de Covid, compania aeriană franceză a operat de obicei un zbor pe zi către aceste destinaţii. Aceasta a suspendat zborurile între Paris şi Beirut între 29 iulie şi 15 august, dar nu a suspendat recent serviciile către Tel Aviv. Filiala sa low-cost Transavia operează, de asemenea, zboruri către aceste două oraşe, dar duminică Air France nu avea informaţii de furnizat cu privire la acestea.

Prima companie aeriană europeană, Lufthansa, a anunţat vineri că îşi prelungeşte suspendarea zborurilor spre Beirut până la 30 septembrie şi spre Tel Aviv şi Teheran până la 2 septembrie, având în vedere riscul unei agravări a conflictului din regiune

Autoritatea israeliană pentru aviaţie civilă a anunţat reluarea zborurilor spre şi dinspre Tel Aviv duminică dimineaţă, după ce avioanele au avut întârzieri şi aterizările au fost redirecţionate către alte aeroporturi din ţară.

Israelul a susţinut că a dejucat un atac de amploare al Hezbollah prin efectuarea mai multor lovituri în Liban, însă mişcarea libaneză a declarat că a reuşit să lanseze sute de drone şi rachete asupra poziţiilor israeliene pentru a răzbuna moartea unuia dintre liderii săi.

Aeroportul din Beirut continuă să funcţioneze normal, deşi unele companii aeriene, printre care Royal Jordanian şi Etihad Airways, şi-au anulat zborurile.
 

Timişoara: Şofer urmărit de poliţişti, după ce nu a oprit la semnalul agenţilor/ A abandonat maşina şi a fugit, dar a fost prins după scurt timp, constatându-se că băuse

Prima postare pe Facebook a Gabrielei Firea după Congresul PSD, la care nu a participat şi în urma căruia a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte