Unele afecțiuni severe pot avea consecințe dintre cele mai neplăcute, care influențează semnificativ calitatea vieții. Printre astfel de consecințe este și imposibilitatea de alimentare în mod natural. Aceasta este o situație întâlnită la pacienții cu tulburări severe de deglutiție, cauzate de unele afectări neurologice, precum boala Parkinson, scleroza multiplă sau scleroza laterală amiotrofică și accidentele vasculare cerebrale, dar și la pacienții cu cancere din sfera ORL, respectiv cancer de cap și gât, cancer esofagian sau alte tumori ale faringelui.
Chiar și în astfel de situații există soluții: intervenția de gastrostomie, care permite medicului să realizeze o gastrostomă, adică o deschidere a stomacului la exterior, prin peretele abdominal, cu plasarea unui tub gastric prin care alimentele, inclusiv lichidele și medicamentele, sunt introduse direct în stomac.
Indicația pentru gastrostomie este stabilită numai după o evaluare minuțioasă a pacientului, care include examen clinic, analize de laborator, investigații imagistice – ecografie abdominală, CT, RMN. În acest fel, se va stabili dacă pacientul este eligibil pentru operație sau are contraindicație. O mare atenție trebuie acordată pacienților cu tulburări de coagulare, care nu pot fi corectate, celor cu ischemie intestinală sau cu peritonită, deoarece ei au contraindicație absolută pentru operația de gastrostomie, dar și celor cu sângerare gastrointestinală recentă, cu ascită sau cu instabilitate hemodinamică.
În prezent, procedura de realizare a gastrostomei este realizată minim invaziv, prin tehnici de endoscopie digestivă, iar pentru confortul pacienților, intervenția de gastrostomie se efectuează cu sedare. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, este important ca intervenția să fie efectuată într-un centru modern, dotat cu echipamente performante, de medici gastroenterologi cu competență în endoscopie digestivă și cu experiență în efectuarea unor astfel de proceduri.
La Spitalul Clinic SANADOR și la Centrul de excelență în endoscopia digestivă SANADOR Floreasca, pacienții au acces la consultații de gastroenterologie, dar și la proceduri endoscopice, pentru un diagnostic corect și un tratament corespunzător.
Pacienții care au indicație pentru gastrostomă beneficiază la Spitalul Clinic SANADOR de intervenții de gastrostomie efectuate endoscopic, de medici foarte bine pregătiți și cu experiență, cu echipamente de ultimă generație. Operațiile sunt realizate cu sedare asistată de un medic specializat în anestezie și terapie intensivă, astfel încât pacientul nu va resimți niciun disconfort.