Laurence Van Wassenhove s-a alăturat France Télécom în 1993, plină de entuziasmul unui profesionist tânăr. După ce a dezvoltat probleme medicale, compania a decis să o mute într-un rol de secretară, aparent mai potrivit pentru condiția ei. Ceea ce părea o ajustare temporară s-a transformat rapid într-o marginalizare completă, potrivit Vocal Media.
Timp de ani de zile, Van Wassenhove venea la birou și… atât. Nu primea sarcini, nu avea responsabilități, iar cererile repetate de formare, reasignare sau muncă de bază erau ignorate. A fost în cele din urmă plasată în concediu medical de lungă durată, nu la cererea ei, ci pentru că, potrivit propriei relatări, compania „pur și simplu nu știa – sau nu-i păsa – ce altceva să facă cu ea”.
„Da, eram plătită”, a declarat Van Wassenhove pentru Mediapart, „dar eram tratată ca și cum nu existam”.
Dincolo de aspectul absurd, efectele au fost devastatoare. Lipsa de scop, izolarea socială și invizibilitatea profesională au dus la depresie severă. Van Wassenhove descrie cei 20 de ani ca o formă de „ștergere socială și emoțională” — o existență tăcută într-un birou unde nimeni nu-i recunoștea prezența.
Acum, ea a intentat un proces împotriva Orange, susținând că a fost discriminată timp de două decenii. Conform legislației franceze, companiile sunt obligate să încerce reasignarea angajaților care devin inapți pentru rolul lor inițial. Echipa juridică a lui Van Wassenhove argumentează că lipsa completă de acțiune a fost nu doar neglijență, ci o formă clară de discriminare.
Orange a transmis că „ia în serios toate problemele legate de sănătatea angajaților și de adaptarea la locul de muncă”, însă a refuzat alte comentarii, invocând procesul aflat pe rol. Însă reputația companiei nu e străină de controverse: în anii 2000, France Télécom a fost ținta unei anchete după o serie de sinucideri ale angajaților pe fondul restructurărilor agresive.
Cazul Van Wassenhove aduce în prim-plan o problemă poate mai subtilă, dar nu mai puțin gravă: ignorarea sistematică a angajaților cu nevoi speciale sau în situații vulnerabile.
Laurence Van Wassenhove nu cere compensații financiare pentru lipsa de muncă — ci recunoaștere. „Este despre demnitate. Despre a fi văzută. Despre a dori să contribui și a ți se refuza această șansă”, sugerează cazul ei. Pentru mulți, povestea ei ridică întrebări incomode: Ce se întâmplă când un angajat devine invalid? Este ajutat sau ascuns?
Procesul intentat de Van Wassenhove ar putea crea un precedent important în dreptul muncii din Europa. Dacă va avea câștig de cauză, companiile vor putea fi obligate să ia măsuri concrete pentru a reintegra angajații cu probleme medicale — nu doar să-i țină pe statul de plată.
Până atunci, Van Wassenhove își spune povestea. Nu doar pentru ea, ci și pentru toți cei care, în tăcere, au fost uitați de propriul loc de muncă.
