Israelul nu respectă acordul privind accelerarea ajutorului umanitar pentru Gaza, atenţionează UE

#image_title

În document se susţine că numărul camioanelor cu ajutor umanitar ce au intrat în enclava palestiniană în perioada 29 iulie – 4 august este ”sub cel convenit” cu Uniunea Europeană la jumătatea lunii trecute, informează Agerpres.

Israelul s-a angajat în iulie să accelereze livrarea ajutorului umanitar pentru Gaza, pe fondul presiunilor în creştere din partea ţărilor europene.

Dar, potrivit ONU şi altor organizaţii umanitare internaţionale, Israelul continuă să obstrucţioneze operaţiunile umanitare şi livrarea transporturilor cu ajutor umanitar, arată documentul trimis de Serviciul diplomatic european.

”Există un anumit grad de discrepanţă între datele furnizate de ONU şi actorii umanitari, pe de o parte, şi cele trimise de Israel, pe de altă parte”, adaugă documentul în cauză.

Totuşi, s-au înregistrat unele progrese. Livrările de combustibil, întrerupte anterior pentru 130 de zile, au fost reluate, în timp ce au fost redeschise rutele de transport umanitar prin Egipt, Iordania şi punctul de trecere Zikim (nordul Fâşiei Gaza).

În plus, au fost reparate mai multe obiective de infrastructură importante.

Însă ameninţarea foametei persistă pentru cei aproximativ 2 milioane de palestinieni din Fâşia Gaza, avertizează acelaşi document.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de comandouri ale mişcării Hamas şi Jihadului Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.218 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.

Armata israeliană a ripostat imediat cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia au murit 61.258 de persoane şi alte 152.045 au fost rănite.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a raportat joi patru noi decese cauzate de foamete şi malnutriţie, numărul total al persoanelor decedate din această cauză în enclava palestiniană ajungând la 197.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Val de căldură în Spania/Autoritățile estimează că peste 1.000 de decese ar putea fi cauzate de caniculă

Oana Ţoiu, întâlnire cu Volodimir Zelenski – Agenda discuţiilor / Ministrul de Externe: Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea şi libertatea României şi a întregii Europe