Fraudă uriașă cu ajutoare sociale la Botoșani. Sute de persoane au păcălit statul

#image_title

Potrivit acestuia, în urma controlului, s-a constatat că 255 de persoane au declarat eronat veniturile sau proprietăţile familiei. Este vorba de 152 de beneficiari ai ajutorului de incluziune şi alţi 103 beneficiari ai ajutorului pentru familia cu copii.

“În urma verificărilor au fost identificate persoane care deţineau, în unele cazuri, şi două locuinţe sau maşini, aveau venituri nedeclarate din pensii şi salarii, însă au fost constatate şi două cazuri în care beneficiarii de ajutor social au obţinut venituri din jocuri de noroc care nu au fost declarate”, au precizat oficialii AJPIS.

În urma acestor constatări, instituţia emis şi a transmis decizii de debit în valoare totală de 555.020 lei.

“Au existat suspiciuni privind acordarea unor beneficii şi, în urma verificărilor încrucişate, s-au constatat debite. Instituţia noastră face demersurile necesare pentru recuperarea în termen cât mai scurt a acestor prejudicii”, a declarat directorul executiv al AJPIS, Diana Geanina Pelinescu.

Deciziile de debit au fost transmise titularilor de beneficii de asistenţă socială, iar în situaţia în care debitorii nu achită sumele în termen de 180 de zile, acestea vor fi transmise către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea executării silite.

Bursele europene au crescut joi, pe fondul posibilităţii unei întâlniri Trump-Putin

Cel mai grav incendiu din ultimii cel puţin 50 de ani din Franţa este acum sub control