Accident în care au fost implicate cinci maşini pe A2, sensul Constanţa – Bucureşti. Traficul este îngreunat

#image_title

Un accident în care au fost implicate cinci maşini s-a produs vineri pe A2, sensul Constanţa – Bucureşti, în zona localităţii Cernavodă.

”Cinci autovehicule au fost implicate într-o coliziune pe Autostrada A2 sens Constanţa – Bucureşti, la kilometrul 161, în zona localităţii Cernavodă, judeţul Constanţa, rămânând imobilizate pe banda a doua”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Incidentul nu s-a soldat cu victime.

Se circulă dirijat pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, estimându-se reluarea traficului în condiţii normale după ora 13.00, precizează sursa citată.

Ministrul britanic al persoanelor fără adăpost Rushanara Ali demisionează în urma unor dezvăluiri potrivit cărora a crescut preţul unei chirii după ce a reziliat contractul, contrar unei reforme pe care o promova

Fotbal: Un fost internaţional german a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fraudă