Istoricul Adrian Cioroianu trage concluzii dure după înmormântarea lui Iliescu: ‘Este un diavol și un criminal! Nu va fi ușor, dar este vital!’

#image_title

“Ce m-a frapat cel mai mult (și mai neplăcut) în toată cherela bleagă privind înmormântarea lui #IonIliescu a fost TOTALA LIPSĂ de perspectivă istorică a multora dintre cei care au intervenit partizan în discuție. Unii, cei care îl văd pe ex-președinte drept geniu pe pământ, artizanul intrării în UE, NATO etc., ei de fapt au impresia că #Istoria țării se sfârșește cu ei.

Ceilalți extremiști, cei care văd în I. Iliescu un diavol și un criminal etc., aceștia au impresia ca Istoria țării începe cu ei! O parte din aceștia din urmă mai susțin și IMENSA aberație (în dimensiunea istorică a trecutului recent) că, fără Ion Iliescu, România ar fi devenit o superdemocrație încă din 26 decembrie ’89!

În realitate, cu toții suntem parte în aceeași #eternă #tranziție. Iar respectul pe care îl arătăm celor care nu sunt de acord cu noi sau celor pe care nu îi votăm nu vorbește despre ei – ci despre noi.

La mijloc, între aceștia extremiști, unii dintotdeauna #osificați, alții pe vecie #imaturi, ne aflăm prinși toți ceilalți, cei care TREBUIE să apărăm #echilibrul, #decența și #bunulsimț în dezbaterea societală! Nu va fi ușor, dar este vital!

PS. Un prieten virtuali îmi aduce aminte ce înseamnă 95 de ani la scara istoriei noastre: cu alte cuvinte, Ion Iliescu s-a născut în ultimele luni ale regenței de înainte de Carol al II-lea. Ca să nu vă mai spun că eu tocmai îmi beau acum cafeaua/ceaiul alături de dl Puiu Manu, care va împlini 97 de ani in septembrie a.c.!…”,  scrie Cioroianu pe Facebook.

Atacurile la adresa lui Iliescu au născut și o criză în coaliție

Liderul PSD Sorin Grindeanu anunță convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru luni, în urma tensiunilor create în Coaliția de guvernare din cauza poziției unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale pentru fostul președinte Ion Iliescu, scrie Mediafax.

„Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul Coaliției de guvernare ca urmare a poziționării unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu.În opinia PSD, acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției, contrare obligațiilor legale și normelor de conduită instituțională, afectează nu doar relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci și echilibrul necesar în funcționarea Guvernului”, scrie Sorin Grindeanu pe Facebook.

Partidul Social Democrat consideră că, indiferent de diferențele ideologice sau de interpretările istorice, respectul față de instituțiile statului, față de normele constituționale și față de memoria istorică trebuie să prevaleze în viața politică. Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională.

Reuniunea Biroului Permanent Național are ca obiectiv evaluarea impactului acestor evenimente asupra funcționării Coaliției de guvernare și stabilirea unei poziții clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale, în condiții de respect reciproc și corectitudine politică.

„PSD rămâne angajat în susținerea unei guvernări stabile, în interesul cetățenilor, dar subliniază că loialitatea politică, buna-credință și dialogul între parteneri reprezintă fundamente indispensabile ale oricărei construcții politice durabile”, adaugă acesta.

USR propusese să nu fie declarat doliu național pentru Ion Iliescu și a anunțat că reprezentanții săi nu participă la funeralii

USR îl trage de mânecă pe Grindeanu, după certurile pe Iliescu: Momentul trebuie depășit

Năstase sugerează ieșirea PSD de la guvernare după scandalul USR vs. Ion Iliescu: ‘Divorțul pare inevitabil!’