Rapperul american Eminem, al cărui nume real este Marshall Bruce Mathers, a lansat un film documentar autobiografic într-o proiecţie unică în cinema. Intitulat „Stans”, filmul reconstituie diferitele etape ale carierei sale, care a început la sfârşitul anilor 1980, folosind imagini rare de arhivă, reconstituiri stilizate şi interviuri exclusive. Printre diferitele subiecte abordate se numără consumul de droguri, de care artistul din Missouri a fost dependent până în 2007.
Această dependenţă a început la sfârşitul anilor 1990, când a luat cantităţi excesive de Vicodin, Valium şi Xanax, utilizate iniţial pentru a calma durerea sau anxietatea excesivă. Aceasta a continuat până la sfârşitul anilor 2010, când rapperul a decis să renunţe la droguri. „A trebuit să învăţ să merg, să vorbesc şi să fac rap din nou”, spune el în documentarul său, la aproximativ 17 ani după acea perioadă sumbră.
Bunicul în vârstă de 52 de ani îşi aminteşte de unul dintre cele mai dificile momente din acea perioadă, ziua în care a ratat ziua de naştere a fiicei sale Hailie Jade. „Am plâns pentru că m-am gândit: ”Doamne, am ratat asta”, mărturiseşte artistul american. Îmi tot spuneam: ‘Vrei să ratezi asta din nou? Vrei să ratezi totul? Dacă nu o poţi face pentru tine, dobitocule, măcar fă-o pentru ei”. Această amintire dureroasă l-a determinat să caute tratament. Apoi a promis că „nu va mai face asta niciodată”.
În 2022, rapperul s-a exprimat pe această temă şi în revista XXL. El a afirmat că a apelat la o duzină de dealeri în acelaşi timp pentru a obţine droguri. Dependenţa sa a atins apogeul în 2006, când a aflat de moartea prietenului său Proof. „Eram singur acasă, stăteam în pat, nu mă puteam mişca, mă uitam în tavan”, a explicat el în urmă cu doi ani. Luam şi mai multe pastile. Nu am putut merge timp de două zile, iar consumul meu a crescut vertiginos. Nu voiam să mai simt nimic”.
Astăzi, prin intermediul documentarului său, Eminem este încântat că şi-a depăşit dependenţa: „A avut un efect. Mi-a luminat viaţa. Mi-am dat seama că nu-mi mai era ruşine de abstinenţă. Am început să o văd ca pe o superputere şi am fost mândru că am reuşit să mă opresc”.
