Coreea de Nord retrage difuzoarele de propagandă de la graniţa cu Coreea de Sud

Știri de azi | Coreea de Nord retrage difuzoarele de propagandă de la graniţa cu Coreea de Sud - Știri de azi |
#image_title

Armata sud-coreeană a declarat sâmbătă că a detectat trupe nord-coreene care au demontat difuzoarele de propagandă utilizate pentru a difuza zgomote perturbatoare de-a lungul frontierei, la câteva zile după ce noul guvern sud-coreean a făcut aceeaşi mişcare, informează AFP.

„Armata sud-coreeană a detectat trupe nord-coreene care au demontat difuzoare de propagandă în anumite zone de-a lungul liniei frontului începând din această dimineaţă”, a declarat sâmbătă şeful Statului Major interarme sud-coreean.

„Nu s-a confirmat încă dacă aceste dispozitive au fost îndepărtate în toate zonele, iar armata va continua să monitorizeze activităţile conexe”, au adăugat aceştia.

Cele două ţări au încetat deja transmisiunile de propagandă de-a lungul zonei demilitarizate după alegerea preşedintelui Lee Jae Myung, care încearcă să reducă tensiunile cu Phenianul.

Calmarea tensiunilor intercoreene

Luni, Ministerul sud-coreean al Apărării a declarat că ţara a început să îndepărteze difuzoarele ca măsură practică de calmare a tensiunilor cu Nordul.

Preşedintele, care a venit la putere la începutul lunii iunie, a promis să se apropie de Phenian, susţinând că “indiferent de costuri, pacea este preferabilă războiului”.

Predecesorul său Yoon Suk Yeol, care a menţinut o linie dură faţă de Phenian, a început să difuzeze K-pop şi buletine de ştiri ca răspuns la o serie de baloane pline cu deşeuri trimise în sud de Phenian.

Ca represalii, Nordul a început, la scurt timp după aceea, să emită zgomote alarmante de-a lungul frontierei.

În iunie, Seulul a încetat să mai difuzeze propagandă anti-Phenian. Chiar a doua zi, Coreea de Nord a încetat să mai difuzeze zgomotele care îi deranjau zi şi noapte pe locuitorii din sud din apropierea liniei de demarcaţie.

Din punct de vedere tehnic, cele două ţări sunt încă în război, războiul coreean din 1950-1953 încheindu-se cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Știri de azi | Risc mai mare de AVC la o vârstă mai tânără după complicaţii ale sarcinii - Știri de azi |

Risc mai mare de AVC la o vârstă mai tânără după complicaţii ale sarcinii

Știri de azi | UPDATE – Avion de mici dimensiuni prăbuşit în curtea Astra Vagoane Arad / Două persoane au murit / Pompierii societăţii comerciale au intervenit până la socirea pompierilor militari - Știri de azi |

UPDATE – Avion de mici dimensiuni prăbuşit în curtea Astra Vagoane Arad / Două persoane au murit / Pompierii societăţii comerciale au intervenit până la socirea pompierilor militari