UPDATE – Romaşcanu: Colegii de la PNL ar trebui să-şi tempereze un pic discursul pentru a nu arde toate podurile în ceea ce priveşte relaţia cu PSD / Stroe (PNL): Sper ca cel puţin de acum înainte să se abţină la a declanşa crize politice

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că cei de la Partidul Naţional Liberal ar trebui să îşi tempereze un pic discursul ”pentru a nu arde toate podurile” în ceea ce priveşte relaţia cu Partidul Social Democrat, având în vedere că cele două partide ar putea colabora din nou la guvernare după alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an. ”Cea mai bună opţiune pentru un guvern şi pentru următoarea perioadă este împreună cu Partidul Naţional Liberal. Acum e prematur să spui ce se va întâmpla, pentru că depinde foarte mult de rezultatul din alegerile de la toamnă”, a explicat Romaşcanu. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni despre criticile venite dinspre social-democraţi, la adresa PNL, la congresul de sâmbătă, că atacurile politice şi din păcate unele de cea mai joasă speţă nu îşi au locul într-un dialog care ar trebui să fie politic şi pare că cei de la PSD au rolul unor piromani politici care, după aceea, solicită temperare. Stroe a mai afirmat că speră ca cel puţin de acum înainte, partenerii coaliţiei de guvernare să se abţină la a declaşa crize politice.

 

Romaşcanu a fost întrebat, luni, despre faptul că liberalii au reproşat social-democraţilor criticile de la Congresul PSD care au vizat doar PNL, nu şi partidele extremiste.
”În primul rând, cred că au fost şi referiri la AUR şi la restul, dar nu ţin minte că AUR să fi fost la guvernare, sau să fi avut puterea. Deci, evident că ne-am poziţionat vizavi de cei care au decis, la un moment dat, destinul acestei ţări. Sigur, răspunsurile au fost cum le ştiţi şi dumneavoastră, puteau mai bine de atât. Din perspectiva noastră, suntem în dialog cu românii. De acum încolo va trebui să le spunem ce am făcut”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.

El a mai fost întrebat dacă după congres a existat o discuţie telefonică între Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.
„În primul rând, nu ştiu dacă de ieri până azi sau de alatăieri până azi a fost o discuţie. Cu certitudine au fost discuţii telefonice înainte de a merge domnul Ciolacu la Bruxelles şi s-au discutat toate aspectele pe care liberalii le-au menţionat ca nefiind discutate, iar în ceea ce priveşte ieşirea de la guvernare, cred că o singură voce  puţin mai excentrică am auzit legată de ieşirea de la guvernare. Domnul Ciolacu a reuşit, împreună cu guvernul, să ţine deoparte actul executiv de ceea se întâmplă în politică. E campanie electorală, sigur că vor fi şi tuşe un pic mai groase, dar guvernarea trebuie să meargă până la sfârşit”, a explicat Lucian Romaşcanu.
El a fost întrebat dacă mai există dialog între PSD şi PNL 
”Eu sunt convins că în guvern există dialog.  În ceea ce priveşte politic, sigur şi eu am dialog cu colegii din Partidul Naţional Liberal, fiecare dintre noi avem, dar poziţionările sunt clare: suntem pe două străzi diferite, noi avem un mesaj, dumnealor au alt mesaj, sigur că vor fi poziţionări de adversari politici în această perioadă”, a declarat Lucian Romaşcanu.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca, în ciuda acestor mesaje, să facă guvernarea tot cu PNL, după alegerile parlamentare, Romaşcanu a declarat: ”Noi, uitându-se la peisajul politic, sigur că aşa cum am declarat şi în primăvară,  cea mai bună opţiune pentru un guvern şi pentru următoarea perioadă este împreună cu Partidul Naţional Liberal. Acum e prematur să spui ce se va întâmpla, pentru că depinde foarte mult de rezultatul din alegerile de la toamnă.  Noi credem că vom lua un scor foarte bun. Colegii de la Partidul Naţional Liberal ar trebui să-şi tempereze un pic discursul pentru nu arde toate podurile în ceea ce priveşte relaţia cu Partidul Social-Democrat”.
El a negat posibilitatea ca atacurile între PSD şi PNL să fie un război mediatic în perioada campaniei electorale pentru ca apoi cele două partide să stea din nou împreună la masă. 
”Nu este de imagine, este efectiv o poziţionare în prag de campanie electorală. Ideea este că noi mergem cu mesaje către electoratul propriu fiecare dintre noi. După aceea politica te pune în faţa unor eventualităţi pe care, sigur trebuie să fii pregătit să le negociezi”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Ionuţ Stroe (PNL): Atacurile politice, din păcate unele de cea mai joasă speţă, nu îşi au locul într-un dialog. Au rolul unor piromani politici care apoi solicită temperare / Sper ca cel puţin de acum înainte să se abţină la a declanşa crize politice

UPDATE – Suceava – Grav accident rutier pe DN 2 – Două persoane au murit şi alte opt, inclusiv doi copii, au fost rănite / Au fost implicate două autoturisme şi un microbuz de călători / Plan Roşu de Intervenţie activat – FOTO, VIDEO