Proteste în Londra pentru Palestine Action: Poliția arestează sute de susținători ai grupării interzise

#image_title

Poliţia Metropolitană a anunţat că va aresta orice persoană care îşi exprimă sprijinul pentru organizaţia Palestine Action.

Palestine Action a fost adăugată la începutul lunii iulie pe lista organizaţiilor considerate “teroriste” în Regatul Unit şi a fost interzisă în temeiul legislaţiei antiteroriste (Terrorism Act 2000), după acte de vandalism comise de activiştii săi, în special la o bază a forţelor aeriene (Royal Air Force) în semn de protest faţă de sprijinul Marii Britanii pentru Israel. Interdicţia face din calitatea de membru al grupării o infracţiune, care atrage după sine o pedeapsă maximă de 14 ani de închisoare.

Mişcarea Defend Our Juries a organizat de atunci demonstraţii pentru a protesta împotriva interdicţiei.

“Vom continua atâta timp cât guvernul încearcă să îi reducă la tăcere pe cei care denunţă complicitatea sa la crime de război”, a reacţionat Defend Our Juries într-un comunicat după arestările de sâmbătă, promiţând un nou val de acţiuni din septembrie.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat: “Ministrul de interne a fost clar că interzicerea Palestine Action nu are legătură cu Palestina şi nici nu afectează libertatea de a protesta pentru drepturile palestinienilor. Se aplică doar organizaţiei specifice şi restrânse ale cărei activităţi nu reflectă sau nu reprezintă miile de oameni din întreaga ţară care continuă să îşi exercite drepturile fundamentale de a protesta pe diferite teme “.

“Libertatea de a protesta este o piatră de temelie a democraţiei noastre şi o protejăm cu înverşunare. Decizia de interzicere s-a bazat pe recomandări ferme în materie de securitate şi pe recomandarea unanimă a grupului interguvernamental de experţi în materie de interzicere. Aceasta a urmat unor atacuri grave comise de grup, care au implicat violenţă, răni grave şi pagube considerabile”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Această interdicţie a fost considerată “disproporţionată” de către ONU, iar în Marea Britanie face obiectul unei acţiuni în justiţie lansate de Huda Ammori, co-fondatoare în 2020 a Palestine Action, care se descrie ca o “reţea de acţiune directă” menită să denunţe “complicitatea britanică” cu statul Israel, în special în ceea ce priveşte vânzarea de arme.

La manifestaţia de susţinere de sâmbătă, protestatarii au scandat “Ruşine să vă fie” şi “Jos mâinile de pe Gaza” şi au purtat pancarte cu mesaje precum “Mă opun genocidului. Susţin Palestine Action”, se arată în înregistrările video realizate de Reuters la faţa locului.

Guvernul britanic spune că susţinătorii “nu cunosc adevărata natură” a Palestine Action. Nu este o organizaţie non-violentă”, a dat asigurări titulara internelor Yvette Cooper, precizând că deţine “informaţii îngrijorătoare” despre planurile acesteia.

Mai mult de 200 de susţinători fuseseră deja arestaţi înainte de demonstraţia de sâmbătă, potrivit lui Tim Crosland, un reprezentant al Defend Our Juries.

Trei persoane au fost inculpate joi în temeiul Legii antiteroriste pentru că şi-au exprimat sprijinul faţă de mişcare, o infracţiune care se pedepseşte cu până la 6 luni de închisoare.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat după ce organizaţia palestiniană Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului la 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu moartea a 1.219 persoane, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe date oficiale israeliene. De atunci, represaliile israeliene au ucis cel puţin 61.330 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii al Hamas, considerate fiabile de ONU.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 1-1

AUR critică tăierile din burse: ‘Educația nu este un lux, ci fundamentul unei societăți prospere’