China: Mitriţă a marcat, dar echipa sa, Zhejiang, a pierdut cu 3-4, acasă

#image_title

Atacantul român Alexandru Mitriţă a marcat un gol duminică în meciul pe care echipa la care este legitimat, Zhejiang, l-a cedat pe teren propriu, scor 3-4, în faţa formaţiei Beijing Guoan.

Pentru Zhejiang lucrurile au mers relativ bine în prima repriză a partidei cu Beijing Huoan. Possignolo a deschis scorul în minutul 21, din assist-ul lui Mitriţă, apoi oaspeţii au egalat, trei minute mai târziu, prin Rodrigues, pentru ca Mitriţă să înscrie, în minutul 45+3, golul care adus-o din nou pe Zhejiang în avantaj, 2-1 la pauză. A fost al şaptelea gol stagional pentru jucătorul român.

La începutul reprizei secunde, încă din minutul 46, Yudong a făcut 3-1 pentru gazde. A urmat al doilea al oaspeţilor, marcat de Yao, în minutul 54, iar gazdele au rămas în zece din minutul 62, după eliminarea lui Cheng Jin, în urma unei verificări VAR. Fabio Abreu a adus egalitatea pe tabelă, în minutul 65 şi Wang a înscris, în minutul 76, golul prin care Beijing Guoan şi-a asigurat victoria în meciul cu Zhejiang, scor 3-4.

Alexandru Mitriţă a fost integralist la gazde şi a fost declarat cel mai bun om al meciului de site-ul Sofascore.

În clasament, Beijing Guoan este a patra, cu 42 de puncte, iar Zhejiang e pe 7, cu 29 de puncte.

 

Isco (Betis Sevilla) s-a accidentat şi ar putea fi indisponibil trei luni

Raluca Turcan: Proiecte pe care le-am inițiat ca ministru al Culturii sunt continuare de Guvernul Bolojan