Mircea Abrudean: Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore şi are în derulare investiţii care vor pune România pe harta ţărilor cu rol major în asigurarea stabilităţii energetice, securităţii şi debirocratizării

Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, face luni un bilanţ al mandatului său de un an în fruntea Secretariatului General al Guvernului, arătând că instituţia a implementat proiecte majore şi are în derulare investiţii care vor pune România pe harta ţărilor cu rol major în asigurarea stabilităţii energetice, securităţii şi debirocratizării.

”În luna iulie a acestui an, s-a împlinit 1 an de când am preluat mandatul de secretar general al Guvernului. Am primit cu mare responsabilitate rolul de a conduce o instituţie a cărei activitate o cunoşteam din perioada în care am fost secretar general adjunct şi despre care ştiam că este centrul guvernării, un aparat de lucru tehnic şi riguros care asigură stabilitate şi continuitate la Centrul Guvernului. Într-un an de zile, Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore şi are în derulare investiţii care vor pune România pe harta ţărilor cu rol major în asigurarea stabilităţii energetice, securităţii şi debirocratizării”, afirmă secretarul general al Guvernului.

Mircea Abrudean arată că suntem coordonator de ţară, alături de Ministerul Afacerilor Externe, în procesul de aderare al României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un club select al celor mai dezvoltate economii ale lumii, de altfel cel mai important obiectiv de ţară după aderarea la Uniunea Europeană şi NATO.

”Cel mai mare beneficiu al aderării la OCDE îl reprezintă investiţiile străine directe. Orice investitor va avea garanţia unei economii performante şi a unei administraţii la cele mai înalte standarde de eficienţă”, subliniază Abrudean.

Reprezentantul Executivului precizează că ne-am asumat, instituţional, implementarea a 28 de jaloane şi ţinte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi suntem la zi cu toate.

”Am închis anul acesta procesul de evaluare aferent aderării, derulat la nivelul Grupului de lucru pentru guvernare deschisă al OCDE, România fiind considerată aliniată la standardele Organizaţiei în domeniul guvernării deschise şi suntem în plin proces de elaborare şi adoptare a Strategiei pentru Guvernare Deschisă. Sigur, mai sunt multe de făcut şi este nevoie în continuare de efort susţinut şi profesionalism, dar suntem pe drumul cel bun, unul al valorilor europene, sustenabilităţii şi construirii unui viitor sigur pentru generaţiile viitoare”, a ţinut să precizeze secretarul general al Guvernului.

Nicuşor Dan: Mai multe linii de transport în comun din zona capătului de linie Clăbucet au fost reconfigurate, după începerea lucrărilor la Magistrala 6 de metrou, ce va asigura legătura dintre Capitală şi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Un cutremur cu magnitudinea de moment 5,4 care s-a produs în largul coastelor Portugaliei s-a resimţit până în Spania şi Maroc