Un cutremur cu magnitudinea de moment 5,4 care s-a produs în largul coastelor Portugaliei s-a resimţit până în Spania şi Maroc

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 pe scara Richter s-a produs luni în zorii zilei în Portugalia, la adâncime relativ mică, a anunţat Institutul naţional de meteorologie, în timp ce USGS a estimat magnitudinea de moment a seismului la 5,4. Seismul s-a resimţit până în Spania şi Maroc, dar nu a provocat victime sau pagube, relatează AFP.

Cutremurul a fost înregistrat la ora locală 05:11 şi epicentrul său a fost localizat în mare, la aproximativ 60 km vest de oraşul-port Sines (sud), a precizat Institutul portughez al mării şi atmosferei (IPMA).

Serviciul seismologic american USGS a anunţat că a detectat un cutremur de magnitudine 5,4 în această regiune, la o adâncime de 17,5 km.

Institutul Naţional Geografic spaniol (IGN) a anunţat că „seismul a fost resimţit în mai multe locuri din Spania, în special în Huelva (sud), şi în Maroc”.

„Până în prezent, nu au fost raportate pagube personale sau materiale”, a declarat André Fernandes, comandantul naţional al serviciului portughez de protecţie civilă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută luni dimineaţă.

Mircea Abrudean: Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore şi are în derulare investiţii care vor pune România pe harta ţărilor cu rol major în asigurarea stabilităţii energetice, securităţii şi debirocratizării

Echipă naţională falsă, scor neplauzibil: Rusia, victima unei farse la Cupa Prieteniei la baschet