Autorităţile au organizat un convoi umanitar pentru a transporta alimente, produse de strictă necesitate, apă şi sare pentru animale la o stână izolată pe un versant din Dârmoxa, Suceava. Din cauza viiturilor, drumurile au fost afectate, deplasarea fiind dificilă. 15 pompieri, doi jandarmi şi doi salvamontişti s-au deplasat către stâna respectivă, ultimii kilometri fiind parcurişi pe jos, cu sacii în spate, pe un teren în pantă.
”După ce drumurile au fost afectate de ploile torenţiale din ultima perioadă, pompierii, jandarmii şi salvamontiştii au parcurs zeci de kilometri, cu autospeciale, vehicule utilitare şi pe jos, transportând provizii urgente pentru a ajunge la stâna ciobanilor blocaţi pe un versant din Dârmoxa, Suceava”, anunţă, luni, IGSU.
În urma unei solicitări urgente, autorităţile au organizat un convoi umanitar pentru a transporta produse alimentare şi de strictă necesitate (inclusiv sare pentru animale) unor ciobani care au amenajată stâna pe un versant din zona localităţii Dârmoxa.
”Ploile abundente şi scurgerile de pe versanţi din ultimele zile au afectat grav căile de acces, îngreunând deplasarea. Duminică dimineaţă, un echipaj mixt format din 15 pompieri, doi jandarmi şi doi salvamontişti, cu autospeciale de teren, a pornit spre destinaţie. Primii 80 de kilometri au fost parcurşi pe şosea, iar pe drumurile forestiere deplasarea a fost încetinită de terenul afectat de ploile recente”, a transmis sursa citată.

Când accesul autospecialelor a devenit imposibil, pompierii au folosit vehiculul utilitar amfibiu ARGO, cu tracţiune integrală 8×8, reuşind să mai avanseze încă 3 kilometri. De acolo, salvatorii au continuat pe jos, cărând în spate saci cu alimente, apă şi alte produse de strictă necesitate. Ultimii 1,5 kilometri, pe o pantă mai dificilă, au fost parcurşi pedestru până la stână.
”Ajunşi la destinaţie, au fost întâmpinaţi cu bucurie de ciobani. Produsele au fost depozitate”, au mai transmis pompierii, asigurându-se că ajutorul a ajuns la timp.