Trei sferturi dintre ţările ONU recunosc statul palestinian

#image_title

Potrivit unei numărători efectuate de AFP, cel puţin 145 dintre cele 193 de ţări membre ale ONU recunosc sau vor recunoaşte statul palestinian, printre care Franţa, Canada şi Australia, care şi-au anunţat intenţia de a face acest lucru la sesiunea anuală din septembrie a Adunării Generale a ONU.

Majoritatea ţărilor din Europa Occidentală şi America de Nord, cvasitotalitatea ţărilor din Oceania, Japonia şi Coreea de Sud, precum şi câteva ţări din Africa şi America Latină nu recunosc statul Palestina.

Pe 15 noiembrie 1988, la Alger, la ora 00:40 GMT, în timpul primei Intifada, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Yasser Arafat, autoproclama ”stabilirea statului Palestina”, având capitala la Ierusalim, de la tribuna Consiliului Naţional Palestinian, care ţinea loc de parlament palestinian în exil.

Câteva minute mai târziu, Algeria a devenit prima ţară ce recunoaşte noul stat. După o săptămână, aproximativ 40 de ţări, printre care China, India, Turcia şi aproape toate ţările arabe, urmează exemplul Algeriei.

După 20 de ani, în 2010 şi în special în 2011, urmează alte ţări, majoritatea din America Latină, care marchează o distanţare pe scena internaţională de SUA, ţară aliată cu Israel.

Sub preşedinţia lui Mahmoud Abbas, succesorul lui Arafat (decedat în 2004), Autoritatea Palestiniană, instituită prin Acordurile de la Oslo (1993) privind autonomia palestiniană, lansează o ofensivă diplomatică la nivelul instituţiilor internaţionale.

UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) deschide drumul admiţând în octombrie 2011 statul Palestina ca membru cu drepturi depline, spre marea nemulţumire a Israelului şi SUA.

În noiembrie 2012, Palestina devine stat observator al Naţiunilor Unite, care îi conferă acces la agenţiile ONU şi la tratate internaţionale.

În 2015, palestinienii se alătură Curţii Penale Internaţionale (CPI), ceea ce permite deschiderea unor anchete cu privire la operaţiuni militare israeliene în teritoriile palestiniene. SUA şi Israelul denunţă această decizie.

Războiul din Gaza, declanşat de atacul terorist fără precedent comis de mişcarea islamistă Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023, a determinat alte ţări să recunoască statul Palestina. Patru ţări din Caraibe (Jamaica, Trinidad şi Tobago, Barbados şi Bahamas) şi Armenia au făcut acest pas în 2024, la fel ca patru ţări europene – Norvegia, Spania, Irlanda şi Slovenia (ultimele trei sunt membre ale UE).

În Uniunea Europeană, pe fondul impasului în soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, Suedia a recunoscut statul Palestina în 2014. Alte ţări membre, ca Polonia, Bulgaria sau România, făcuseră deja asta, dar în 1988, cu mult înainte de aderarea lor la blocul comunitar.

Alte ţări, cum sunt Franţa, Canada şi Australia, au intenţia de a recunoaşte statul palestinian cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU din luna septembrie. La fel ar putea face şi Regatul Unit, cu excepţia cazului în care Israelul se angajează să nu anexeze Cisiordania şi să accepte un proces de pace vizând soluţia cu două state.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Două nave chineze care urmăreau o ambarcaţiune filipineză s-au ciocnit între ele în apele disputate din sudul Chinei

Franța: Urmează un nou val de căldură cu temperaturi ‘excepționale’