Preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, Radu Crăciun, a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, că la ora actuală, nu există „nicio problemă legată de plata pensiilor private. El a precizat că fondurile de pensii sunt „foarte lichide” şi „pot face faţă plăţilor, fără nicio problemă, inclusiv vârfurilor de plăţi care vor veni”. „Oamenii trebuie ajutaţi să ia decizii corecte pe baza unor informaţii corecte şi complete. Ori riscul pe care îl vedem astăzi, când informaţiile vehiculate nu sunt de o calitate foarte bună, este ca oamenii să ia decizii proaste. Spre exemplu, sunt participanţi care au ales să-şi retragă banii eşalonat şi care, panicaţi de ceea ce citesc, s-au răzgândit şi vor să-şi retragă toţi bani deodată. Asta pentru ei înseamnă un cost suplimentar, o pagubă, pentru că impoziţul pe care îl vor plăti va fi mai mare decât cel pe care îl plăteau în varianta plăţilor eşalonate”, a explicat Crăciun.
Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că nu există nicio problemă legată de plata pensiilor private, a fondurilor din Pilonul II, care sunt „foarte lichide”.
„Oamenii trebuie ajutaţi să ia decizii corecte pe baza unor informaţii corecte şi complete. Ori riscul pe care îl vedem astăzi, în momentul în care, din păcate, informaţiile vehiculate nu sunt de o calitate foarte bună, este ca oamenii să ia decizii proaste. Şi pot să vă dau un exemplu, participanţi care, de exemplu, au optat astăzi ca să-şi retragă banii eşalonat, şi care, panicaţi de ceea ce citesc, s-au răzgândit şi vor să-şi retragă toţi bani deodată. Asta pentru ei înseamnă un cost suplimentar, înseamnă o pagubă, pentru că impoziţul pe care îl vor plăti va fi mai mare decât cel pe care îl plăteau în varianta plăţilor eşalonate. Deci, iată care este miza furnizării de informaţii corecte oamenilor”, a explicat Radu Vrăciun.
Potrivit aceleiaşi surse, oamenii „trebuie ajutaţi să ia decizii avizate şi corecte”.
„Aş vrea să clarific două lucruri care mi se par foarte importante, mai ales că le-am văzut foarte mult timp rostogolite în spaţiul public. Prima clarificare este următoarea: această lege are un impact neutru asupra sistemului de pensii private. Altfel spus, cu această lege sau în sistemul actual de plată a pensilor, nu există diferenţă din punct de vedere al impactului asupra fondurilor de pensii. Şi în situaţia actuală şi în situaţia preconizată de lege, banii vor ieşi din sistemul de pensii private într-o plată unică. Deci nu se pune problema aceea pe care am avut-o invocată, că este o amânare a plăţilor gândită de administraţiile de pensii private ca să beneficieze mai mult timp de aceşti bani”, a spus Crăciun.
El a adăugat că administraţiile de pensii private „nu vor beneficia mai mult timp de aceşti bani” „pur şi simplu” pentru că ei vor pleca din fondurile de pensii private, aşa cum pleacă şi astăzi, către fondurile de plată.
„Deci ele nu se vor mai afla în fondurile de pensii private, ci vor ieşi către fondurile de plată. Aşadar, nu există nicio diferenţă, niciun mobil pentru administratori care să susţină o variantă sau cealaltă (…). Legat de acest aspect, vreau să mai fac o clarificare. Această lege de plată a pensiilor private nu are nicio justificare din punct de vedere al posibilităţii sau imposibilităţii fondurilor de pensii de a face plăţi. Fondurile de pensii sunt foarte lichide şi pot face faţă, fără nicio problemă, plăţilor, inclusiv vârfurilor de plăţi care vor veni”, a mai spus Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei Pensiulor Administrate Privat din România.
Radu Crăciun a mai spus că, în 2025, contribuţiile care intră sunt „undeva la 22 de miliarde de lei”, în timp ce plăţile care se fac astăzi sunt „de 2 miliarde de lei”.
„Este discrepanţă mare între volumul contribuţiilor şi cel al pensiilor. Sigur, se va mai schimba. Dar intrările de bani vor fi suficiente pentru a face plăţile chiar şi în acel vârf de plată. Posibil ca valoarea activelor să se plafoneze, pentru că intrările vor egala plăţile, dar nu se pune problema de a rămâne fără bani”, a mai explicat Crăciun, adăugând că, potrivit estimărilor, vârful de plată va fi în 15 ani.
Guvernul pregăteşte modificări substanţiale în ceea ce priveşte administrarea pensiilor private şi plata acestora. Una dintre cele mai importante constă în faptul că, dacă până în prezent contribuabilii la pilonul de pensii administrate privat puteau solicita retragerea integrală a sumei cotizate de-a lungul anilor, propunerile discutate în Guvern sunt ca beneficiarul să poată solicita doar 25% din suma cotizată, urmând ca restul să fie plătit în tranşe lunare.
Premierul Ilie Bolojan a explicat, duminică seară, că Guvernul nu folosesşte banii din Pilonul II, iar ASF a propus ca banii să poată fi scoşi, la ieşirea la pensie, în proporţie de 25 la sută, iar restul eşalonat, în următorii 10 ani. „Ca să nu ne trezim cu nişte retrageri bruşte care să strice practic toată componenta de pensii gestionate privat”, a completat premierul. El a mai spus că, oricum, proiectul va mai suporta dezbateri şi va fi trimis Parlamentului.