“Îl rog pe Dumnezeu să îmi arate cum să învăţ să trăiesc fără tine”, a scris soţia lui, Maria Claudia Tarazona, în media sociale.
Uribe, în vârstă de 39 de ani, era unul din liderii opoziţiei de dreapta şi ar fi putut candida la alegerile prezidenţiale din mai 2026. În 7 iunie, la Bogota, un adolescent în vârstă de 15 ani a tras asupra lui la un miting; două gloanţe l-au lovit pe politician în cap, iar altul într-un picior.
Columbia se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate din ultimul deceniu, fiind principala sursă de cocaină din lume. Preşedintele Gustavo Petro a fost ales în 2022 după ce a promis că va încerca să dezamorseze conflictele armate din ţară printr-un dialog cu toate grupările – gherile, paramilitari şi narcotraficanţi. Anul acesta, armata a bombardat de mai multe ori situri ale celui mai mare cartel de traficanţi, Clan del Golfo.