„Românii, indiferent de pe ce mal al Prutului locuiesc, trebuie să aibă mai multă încredere în viitorul lor, iar cei doi președinți așează pe un nou făgaș această relație unică, pe care avem obligația să o consolidăm cu mai mult curaj și viziune”, a afirmat Tomac.
Acesta a subliniat și importanța vizitei private a familiei prezidențiale române în Republica Moldova, considerând-o un moment cu puternic impact simbolic și politic.
„Când România și R. Moldova acționează împreună, viitorul nostru este mai sigur și mai prosper, iar națiunea noastră transmite cel mai puternic mesaj de unitate către Uniunea Europeană. Viitorul R. Moldova este în UE, iar România va sprijini acest proces cu toată forța sa politică și diplomatică”, a conchis europarlamentarul.
Președintele României, Nicușor Dan, a participat, sâmbătă, alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Festivalul Lupilor, organizat în Rezervația Naturală „Orheiul Vechi” din Republica Moldova.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, duminică, pe pagina sa de Facebook, că a petrecut sfârşitul de săptămână alături de preşedintele României, Nicuşor Dan, şi familia acestuia, aflaţi în vizită în Republica Moldova.