Grindeanu, atac dur la adresa USR pe tema funeraliilor lui Ion Iliescu: Ticăloși fără educație. Ține de a fi creștin

#image_title

Potrivit unor surse politice, Grindeanu a afirmat că atitudinea reprezentanților USR a generat „un efect puternic” în interiorul PSD și nu poate fi trecută cu vederea.

„Astăzi v-am convocat pentru a clarifica drumul pe care vom merge și politicile guvernamentale pe care le vom susține. Vreau să vedem situația de ansamblu din Coaliție și să subliniez și încercarea de nerespectare a cadrului legal a celor de la USR cu privire la funeraliile lui Ion Iliescu. Aceasta a produs un efect puternic în cadrul partidului”, ar fi spus Grindeanu.

Liderul interimar al social-democraților a afirmat că, deși participarea la un eveniment funerar ține de opțiunea fiecăruia, respectarea legii este obligatorie. În acest context, a lansat un atac dur la adresa USR, recurgând la un limbaj extrem de acid.

„Înțelegem că poți sau nu să mergi la funeralii, dar trebuie să respecți legea! Vorbim însă de oameni care nu au cei 7 ani de-acasă, care numai creștini nu pot fi numiți și de ticăloși! Oameni care încearcă să arunce impotența politică a președinților de dreapta din ultimii mai bine de 20 ani pe umerii lui Ion Iliescu, care n-a mai fost în viața politică de 20 de ani. Aceștia sunt ticăloșii, aceasta este ticăloșia celor fără de educație”, ar fi declarat Grindeanu, conform acelorași surse.

El a adăugat că pentru PSD, memoria fostului președinte Ion Iliescu are o semnificație aparte și că atitudinea USR a stârnit indignare în rândul membrilor partidului. „Este un subiect care pentru PSD înseamnă foarte mult, a produs emoție în cadrul partidului și care nu putea să nu lase urme în interiorul lui. Ține de respect, de a fi educat și de a fi creștin”, a concluzionat Grindeanu.

CCiprian Ciucu: Este mare nevoie de creşe şi grădiniţe, tocmai de aceea investim în educaţia timpurie

Trump vrea să facă America măreață din nou: Washingtonul este următorul!!!/ Patrule FBI pe timp de noapte