Merz anunţă o ”reuniune virtuală” miercuri, între europeni, Trump şi Kiev, înaintea summitului Trump-Putin din Alaska. Reuniune în doi timpi, mai întîi între europeni, Rutte şi Zelenski, şi apoi cu Trump, pentru forjarea unei poziţii comune

#image_title

Liderii principalelor ţări europene – din NATO şi Uniunea Europeană (UE) – şi Ucrainei urmează să participe miercuri la o ”reuniune virtuală” pe tema Ucrainei, cu două zile înaintea unui summit al preşedintelui american Donald Trump cu omologul său rus Vladimir Putin, anunţă luni un purtător de cuvânt al Cancelariei germane, Stefan Kornelius, relatează AFP.

Aceste ”discuţii” – organizate la iniţiativa Berlinului – ”în diverse grupuri tematice” vor aborda ”pregătirea unor posibile negocieri de pace”, probleme ”referitoare la revendicări teritoriale şi la garanţiide securitate” şi eventuale ”acţiuni suplimentare” în vederea ”exercitării unor presiuni asupra Rusiei”, anunţă într-un comunicat Stefan Kornelius.

Participanţii vor fi ”şefii de stat şi de guverne ai Germaniei, Finlandei, Franţei, Regatului Unit, Italiei, Poloniei, Ucrainei, preşedinta Comisiei Europene (CE, Ursula von der Leyen), preşedintele Consiliului European (Antonnio Costa), secretarul general al NATO (Mark Rutte), preşedintele american (Donald Trump) şi vicepreşedintele său (J. D. Vance)”, enumeră Berlinul.

Tabloidul Bild scrie că această iniţiativă diplomatică germană se va desfăşura în doi timpi.

O primă videoconferinţă urmează să aibă loc între liderii statelor europene şi UE, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul general al NATO Mark Rutte.

Ei îi vor comunica, apoi, într-o a doua videoconferinţă, potrivit Bild, rezultatul consultărilor lor lui Donald Trump şi J. D. Vance, cu scopul de a forja o poziţie comună înaintea summitului Trump-Putin prevăzut la 15 august în Alaska, un stat american, vândut de către Rusia Statelor unite în secolul al XIX-lea.

În cadrul acestui summit se poate ajunge la un acord care să prevadă ”schimburi de teritorii”, potrivit lui Donald Trump, care să pună capăt Războiului din Ucraina, declanşat de invazia rusă la 24 februarie 2022.

Candida auris, confirmată la Spitalul Floreasca anul trecut, cu şapte luni înainte de focarul actual/ Un pacient infectat cu această ciupercă, dar având şi alte infecţii nosocomiale a murit în decembrie

Spania: Federaţia Spaniolă a aprobat ca meciul Villarreal – FC Barcelona să se dispute în decembrie, la Miami