Ministrul subliniază că a cerut de urgenţă instituţiei să găsească alt sediu, în condiţiile în care contractul în baza căruia plăteşte 54.000 de euro chirie expiră în două luni.
”Mi-au scris foarte mulţi dezvoltatori imobiliari şi foarte multe persoane care caută astfel de sedii, inclusiv firme private care au astfel de chirii şi mi-au spus că această cifră este colosală pentru orice standard şi că nu este justificată niciun fel. Problema este că este, de fapt, o imagine a unei risipe mai largi, pentru că tu, în momentul în care ai pierdut 350 de milioane de euro pentru că nu ai fost capabil să accesezi funduri europene, dar ai 54.000 de euro să dai în fiecare lună, să-i arunci pe fereastră pentru a sta tu într-un sediu frumos, ultracentral, e un pic o sfidare. E o sfidare”, a afirmat Diana Buzoianu, luni seară, la Digi 24, referindu-se la chiria de 54.000 de euro pe care Administraţia Apele Române o plăteşte lunar pentru sediul său din centrul Capitalei.
Ministrul Mediului a anunţat că a solicitat instituţiei, printr-o adresă, să găsească un alt sediu ”cât mai rapid”.
”Dacă nu vor reveni cu o propunere săptămâna aceasta, va trebui să-i chem inclusiv la Minister pentru a avea o discuţie şi pentru a îi grăbi în a găsi un sediu. Este evident că acest sediu nu este un sediu care poate să fie justificat. (…) Când tu dai 54.000 de euro pe lună pentru sedii, e bizar să zici că nu ai bani pentru lucruri esenţiale de care, cu adevărat, ai nevoie”, a adăugat ministrul.
Diana Buzoianu a susţinut că, în opinia sa, termenul de două luni pe care Administraţia Naţională Apele Române îl are până la finalizarea contractului actual este unul ”rezonabil”, care îi permite găsirea unui nou sediu pentru care să nu plătească atât de mulţi bani.
Alte teme abordate de ministrul Mediului în emisiune:
- VIDEO Activitate consolidată pentru Garda de Mediu și Garda Forestieră: ministrul Mediului a invocat legea în acest sens
- VIDEO Ministrul Mediului, despre programul RABLA: ‘Avem de 250.000 de maşini casate’
- VIDEO Ministrul Mediului, anunț alarmant: ‘Tot sudul României este într-un proces de deşertificare‘