În această ţară cu 46 de milioane de locuitori, unde canicula este din ce în ce mai frecventă, majoritatea gospodăriilor se pot alimenta cu energie electrică datorită generatoarelor, în timp ce valul de căldură actual ar urma să dureze încă o săptămână, potrivit serviciilor meteorologice, conform News.ro.
Luni, la fel ca în ultimele zile, termometrul a atins 50°C în Bagdad şi în 11 provincii din centrul şi sudul ţării.
Potrivit Ministerului Energiei Electrice, sub efectul căldurii intense şi al creşterii cererii, două linii de transmisie s-au oprit luni după-amiază, „provocând o pierdere bruscă şi accidentală în reţea de peste 6.000 de megawaţi”, ceea ce a dus la oprirea centralelor electrice.
Creşterea cererii afectează în special provincia Kerbala, din centrul ţării, unde milioane de pelerini se îndreaptă spre oraşul sfânt şiit cu ocazia importantei sărbători religioase Arbain.
„Echipele noastre sunt mobilizate pe teren pentru a restabili treptat reţeaua în următoarele ore”, a asigurat Ministerul Energiei Electrice.
Pana a fost constatată în întreg Irakul în jurul orei locale 15:00, potrivit ministerului, înainte ca energia electrică să înceapă să fie restabilită „treptat” în provinciile Dhi Qar şi Missane, din sud.
În provincia de coastă Basora, situaţia urma să se stabilizeze până marţi dimineaţa, a adăugat ministerul, care nu a dat previziuni pentru celelalte provincii.
Pana a ocolit Kurdistanul autonom, o regiune din nordul Irakului care lucrează la modernizarea propriului sector şi reuşeşte să furnizeze energie electrică publică 24 de ore pe zi pentru o treime din populaţia sa.
Problema electricităţii este extrem de sensibilă în Irak, o ţară extrem de bogată în hidrocarburi, dar cu infrastructuri în stare de degradare, care suferă de corupţie endemică şi de politici publice deficitare.
În timpul verii, întreruperile din ce în ce mai grave provoacă în mod regulat proteste şi exacerbează frustrarea populaţiei faţă de elitele aflate la putere. La fel, seceta care afectează ţara de cinci ani agravează penuria de apă şi loveşte dur agricultorii
Chiar şi fără întreruperi generalizate, cei mai săraci irakieni trebuie să trăiască zi de zi suportând o căldură infernală. Majoritatea nu-şi permit aparate de aer condiţionat şi apelează la alte metode de ventilaţie
În Irak, canicula este „mai intensă şi mai frecventă” decât în secolul al XX-lea, din cauza schimbărilor climatice şi a factorilor umani, a explicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al serviciilor meteorologice, Amer al-Jaberi. El a subliniat că emisiile de gaze şi fumul degajat de generatoarele private „contribuie la creşterea temperaturilor”
Deşi marea majoritate a irakienilor utilizează generatoare private, această sursă de energie electrică nu este întotdeauna suficientă pentru a alimenta toate aparatele electrocasnice, în special aparatele de aer condiţionat.
Pentru a nu mai avea întreruperi de energie electrică, Irakul trebuie să producă aproximativ 55.000 MW în perioadele de vârf de consum. Luna aceasta, pentru prima dată, centralele electrice irakiene au atins pragul de 28.000 MW.
În iulie 2023, un incendiu într-o staţie de transmisie din sudul ţării a provocat o pană generalizată de curent.