În această plângere care a fost depusă pe masa procurorilor de la ICCJ, au fost detaliate aceste fapte, printre care faptul că bonusul încasat ar fi fost unul abuziv.
După ieșirea la pensie, în 2023, Țigan a beneficiat de o primă de pensionare-record, iar în paralel a continuat să încaseze un salariu de peste 825.000 de lei, în funcția de director la Direcția Silvică Arad. Astfel, fostul șef s-a îmbogățit în condiții controversate, în timp ce noua conducere a Romsilva îl acuza de pierderi uriașe la Arad.
Anchetatorii verifică dacă acest cumul de venituri și acordarea bonusului au fost legale sau dacă ascund o schemă de corupție și abuz în serviciu, având în vedere că Țigan a fost respins recent de conducerea Romsilva, care a refuzat prelungirea contractului său de muncă, potrivit Realitatea Plus.
Scandalul ridică semne mari de întrebare asupra modului în care au fost gestionate fondurile publice în silvicultură și expune o posibilă afacere murdară la vârful uneia dintre cele mai importante instituții din domeniu.