Protecția danturii vara: Ghid esențial pentru îngrijirea dinților în perioadele de caniculă.

Temperaturile de vară ne obligă, aproape tot timpul, să găsim soluții pentru a ne răcori organismul. Cum nu ne putem adăposti mereu de căldura înăbușitoare a acestor zile, în spații cu aer condiționat, încercăm metode eficiente de reducere a disconfortului termic.

Printre acestea și consumul de lichide ori alimente reci, chiar foarte reci. Însă nimeni, sau aproape nimeni, nu se gândește că acele momente în care simți răcoarea plăcută pe toate papilele gustative, pot dăuna foarte mult danturii.

Și cum prevenirea este mama înțelepciunii, așa cum spune o vorbă din popor, menținerea unei danturi sănătoase este mult mai ieftină decât repararea acesteia.

Am stat de vorbă cu medicii stomatologi de la clinica CityDent din București, care ne-au dat și câteva ponturi despre cum sa ne protejăm dantura.

Înainte de toate, însă, dr. Rodica Ghionea ne-a explicat ce se întâmplă în momentul în care dinții vin în contact cu băuturile sau alimentele reci.

Expunerea bruscă la rece, spune dr. Ghionea, este un factor de declansare al durerii  dentare .

De asemenea, alternanța rece-cald dăunează danturii. Expunerea la băuturi foarte reci și acidulate, cum este tendința în timpul verii, este dăunătoare dinților și pentru că, în general, acestea conțin mult zahăr.

Consumând lichide sau alimente reci se poate constata o durere a dinților. Este foarte important să se stabilească din ce cauză simțiți acest disconfort – pot fi factori interni, ca de exemplu o carie incipientă, o boală a gingiilor sau eroziunea dentara , ori factori externi, cum ar fi periajul dur al dinților, tratamentele intensive de albire a dinților, bruxismul sau acizii din alimentele și băuturile consumate.Și, de aici, durerea resimțită atunci câd se consumă alimete sau băuturi reci.

Un alt dușman al dinților sănătoși sunt băuturile răcoritoare acidulate, care conțin și foarte multe zaharuri. Când acestea interacționează cu bacteriile din gură formează un acid care atacă dinții. De asemenea, atât sucul obișnuit, cât și cel fără zahăr conțin și acizi proprii, care atacă și dinții. Cu fiecare băutură acidulată, al cărei impact asupra dinților durează aproximativ 20 de minute după ce a fost consumată, se menține un atac constant asupra danturii. Deci, cu cât se consumă mai multe băuturi acidulate, cu atât mai mult dantura are de suferit din această cauză.

Ca principale efecte ale consumului constant de băuturi răcoritoare acidulate, se pot înregistra:

–   Eroziunea smalțului, acel strat protector de pe dinți. Prin eroziunea sa se reduce duritatea suprafeței smalțului, reducându-se, în același timp și protecția dintelui;

–   Apariția cariilor – prin afectarea smalțului dinților băuturile răcoritoare trec la următorul strat producând, în timp, cariile dentare;

– Consumul de băuturi răcoritoare cu conținut scăzut de zahăr este cel mai frecvent asociat cu obezitatea, diabetul de tip 2 și creșterea în greutate;

–   Asociat cu o igienă slabă a dinților ,poate determina deteriorarea gravă a danturii.

Pentru a trece cu bine peste perioada caniculară, iată ce sfaturi oferă dr. Rodica Ghionea:

– Periajul, de două ori pe zi, al dinților, pentru îndepărtarea resturilor alimentare. Cel mai important periaj este cel de seara, pentru că bacteriile găsesc pe timpul somnului cele mai bune condiții de dezvoltare: substrat alimenta, căldură, umezeală, întuneric.

– Folosirea periuțelor de dinți cu peri moi, care să nu rănească gingiile și a aței de dinți.

– Folosirea unui pai, atunci când se consumă băuturi reci. Astfel, lichidul rece nu intră în contact direct cu dinții.

– Lichidele calde nu trebuie consumate imediat după cele reci. Sau invers.

– Băuturile răcoritoare trebuie consumate cu multă moderație; nu mai mult de o băutură răcoritoare pe zi.

– Clătirea gurii cu apă după consumarea băuturilor răcoritoare ajută la îndepărtarea zaharurilor și a acizilor rămași, oprind atacarea dinților.

– Evitarea băuturilor răcoritoare înainte de culcare. Altfel, zahărul și acidul vor avea toată noaptea la dispoziție să atace dinții;

– Vizite regulate la cabinetul stomatologic pentru verificări și control de specialitate,

care pot  identifica problemele înainte de a se agrava;

– Consumarea de băuturi răcoritoare neacidulate sau măcar cu un conținut scăzut de acid.

Aveți grijă de dantura dumneavoastră și veți avea o vară minunată!

Dr. Rodica Ghionea este absolventă a UMF Carol Davila Bucuresti, Facultatea de Medicină Dentară,specializată în Stomatologie Generală. În anul 2001 a fondat clinica Citydent, principala preocupare fiind aceea de a oferi servicii dentare de înaltă clasă, cu sprijinul unei echipe de medici dentiști specializați în diverse arii de expertiză.

Sursa foto: citydent.ro

CEO-ul Telegram Pavel Durov, audiat în legătură cu 12 infracţiuni privind ”infracţionalitatea organizată”, anunţă procuroarea Parisului Laure Beccuau

Nicolae Ciucă: Ne aşteptam la cu totul altceva de la Congresul PSD. Din păcate, am putut să vedem că tema centrală a fost legată de cum să îşi atace partenerul de coaliţie