OPEC majorează estimarea cererii globale de petrol pentru 2026 şi reduce prognoza de creştere a ofertei din afara alianţei OPEC+

Știri de azi | OPEC majorează estimarea cererii globale de petrol pentru 2026 şi reduce prognoza de creştere a ofertei din afara alianţei OPEC+ - Știri de azi |
#image_title

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anunţat marţi că se aşteaptă ca cererea mondială de petrol să crească în 2026 cu 1,38 milioane de barili pe zi, cu 100.000 de barili mai mult faţă de prognoza anterioară, indicând un posibil echilibru mai strâns între cerere şi ofertă. Estimarea pentru acest an a rămas neschimbată, transmite Reuters.

Totodată, OPEC a redus previziunile privind creşterea producţiei din partea statelor din afara alianţei OPEC+, care include Rusia şi alţi parteneri, anticipând un avans de doar 630.000 de barili pe zi în 2026, faţă de 730.000 estimaţi anterior.

Producţia de ţiţei de şist din SUA este aşteptată să scadă cu 100.000 de barili pe zi faţă de prognoza din luna trecută, pe fondul disciplinei de capital, încetinirii forajelor şi creşterii producţiei asociate de gaze.

Raportul OPEC arată şi o uşoară îmbunătăţire a perspectivei economiei globale pentru 2025, cu o creştere estimată la 3%, susţinută de noi acorduri comerciale ale administraţiei preşedintelui Donald Trump şi de performanţa peste aşteptări a economiilor din India, China şi Brazilia.

În iulie, OPEC+ şi-a majorat producţia cu 335.000 de barili pe zi, sub ţinta de 411.000 stabilită prin noile cote.

La momentul publicării raportului, cotaţiile petrolului Brent se menţineau în jurul a 66 de dolari pe baril, după ce atinseseră în aprilie un minim al ultimilor patru ani, de aproape 58 de dolari.

 

Știri de azi | Armata chineză afirmă că a ”alungat” un distrugător american din apele disputate ale Scarborough Shoal - Știri de azi |

Armata chineză afirmă că a ”alungat” un distrugător american din apele disputate ale Scarborough Shoal

Știri de azi | Google adaugă opţiuni pentru personalizarea ştirilor - Știri de azi |

Google adaugă opţiuni pentru personalizarea ştirilor