Compania de stat Conpet SA, transportatorul naţional de ţiţei prin conducte şi pe calea ferată din România, a realizat în primul semestru un profit net de 22,56 milioane lei, în scădere cu 12,2% faţă de rezultatul raportat în perioada similară a anului trecut, arată datele transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifra de afaceri a urcat cu 1,7%, la 271,34 milioane lei, comparativ cu 266,93 milioane lei din prima partea a anului 2024.
Veniturile din exploatare au rămas în primele şase luni la aproximativ acelaşi nivel cu anul anterior, la 305,38 milioane lei.
În semestrul I 2025 au fost transportate 3,26 milioane tone de produse, cu 288.000 tone mai puţin (-8,1%) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.
În semestrul I din acest an, compania a realizat investiţii în valoare de 37.035.000 lei. Proiectele de investiţii implementate în companie au vizat atât creşterea eficienţei activităţii de transport, cât şi operarea în siguranţă a Sistemului Naţional de Transport.
Conpet are o capitalizare de 699,52 milioane lei şi peste 1.300 de angajaţi.
Compania este operatorul Sistemului Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, iar serviciul de transport este prestat în regim de monopol natural. Conpet prestează servicii de transport pentru clienţii săi atât prin Sistemul Naţional de Transport, concesionat în baza Acordului Petrolier, cât şi pe calea ferată, de la rampele de încărcare la rafinării, pentru zonele petroliere care nu sunt racordate la conductele magistrale de transport.
Conpet este o societate deţinută public, listată la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul bursier COTE. Acţionar majoritar este Ministerul Energiei, cu 58,71% din acţiuni.