Vânzarea Alaskăi către Statele Unite în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari, este văzută de unii ruși imperialiști drept o trădare, iar de alții ca o tranzacție ilegală. De-a lungul anilor, propaganda rusă a promovat mituri conform cărora Alaska ar fi fost doar închiriată pe 99 de ani sau că banii plătiți nu au ajuns niciodată la Moscova.
Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a justificat alegerea Alaskăi ca loc de summit prin „apropierea geografică” și „interesele economice comune în Arctica”. Alte voci, precum Boris Pervușin și Kirill Dmitriyev, au subliniat legăturile istorice, culturale și economice dintre regiune și Rusia, sugerând cooperare în domenii precum infrastructura și energia.
De la Dmitri Medvedev, care a glumit în 2024 despre inevitabilitatea unui „război” pentru recuperarea peninsulei, până la propagandiști precum Vladimir Soloviov și Olga Skabeyeva, ideea reanexării Alaskăi a fost constant prezentă în discursul public rus. În 2022, președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a amenințat chiar cu recuperarea peninsulei dacă SUA ar confisca active rusești.
Exploratorii ruși au ajuns în Alaska în secolul al XVIII-lea, fondând așezări și misiuni ortodoxe. În realitate, colonizarea a fost marcată de conflicte cu populațiile native, sclavizarea unor grupuri și dificultăți logistice majore. Costurile ridicate și scăderea profitului din comerțul cu blănuri au determinat Rusia să vândă teritoriul.
Potrivit lui Ryhor Nizhnikau, expert în Rusia, retorica despre „Alaska rusească” nu este o intenție reală de recuperare, ci un instrument de propagandă pentru publicul intern. Aceasta are rolul de a arăta forță și de a alimenta narațiunea despre confruntarea istorică cu SUA, principalul „dușman” portretizat de Kremlin.
