Bundesliga: Un fost jucător de la Bayern critică modul în care clubul a gestionat achiziţionarea lui Luis Diaz

Știri de azi | Bundesliga: Un fost jucător de la Bayern critică modul în care clubul a gestionat achiziţionarea lui Luis Diaz - Știri de azi |
#image_title

Fostul jucător al echipei Bayern Munchen, Dietmar Hamann, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de politica de transferuri a clubului, în special faţă de sosirea lui Luis Diaz pentru peste 75 de milioane de euro de la Liverpool.

Dietmar Hamman, fost jucător la Bayern Munchen în anii ’90, nu este mulţumit de modul în care a fost gestionat transferul lui Luis Diaz de la Liverpool şi a făcut-o în mod clar în coloanele ziarului austriac Heute: “Diaz este un fotbalist foarte bun, dar ceea ce face Bayern nu este un model de afaceri. Să iei un jucător de 28 de ani pentru atâţia bani şi apoi să-i plăteşti un salariu şi mai mare decât câştiga în Anglia? Liverpool sigur se distrează pe tema asta”.

Antrenorul Vincent Kompany a fost şi el ironizat de Hamann, care consideră că belgianul nu se bazează suficient pe tineri: “Antrenorul nu-i lasă pe băieţi să joace. Am auzit că acolo există un talent cum nu a mai fost de zece ani”, referindu-se la academia bavareză.

Cu câteva zile mai devreme, directorul sportiv al Bayern, Max Eberl, a vorbit pentru publicaţia germană SportBild despre politica sa de transferuri: “Aveam o idee clară despre noua noastră linie ofensivă. De exemplu, dacă îmi imaginez un cvartet cu Harry Kane, Michael Olise, Jamal Musiala şi acum Luis Díaz pe teren, avem cu siguranţă una dintre cele mai periculoase linii de atac din Europa”.

Știri de azi | O vulpe care şi-a făcut cuib lângă un loc de joacă pentru copii din Timişoara, prinsă de jandarmi - Știri de azi |

O vulpe care şi-a făcut cuib lângă un loc de joacă pentru copii din Timişoara, prinsă de jandarmi

Știri de azi | Oana Țoiu dezvăluie unul dintre principalele motive pentru care România a fost exclusă din Visa Waiver - Știri de azi |

Oana Țoiu dezvăluie unul dintre principalele motive pentru care România a fost exclusă din Visa Waiver