Potrivit sentinței, Cuteanu are interdicția, pentru trei luni, de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de locul de muncă al judecătoarei, cu excepția cazurilor când se prezintă în fața instanței în baza dreptului său de acces la justiție. De asemenea, îi este interzis orice contact cu reclamanta – direct, telefonic sau prin corespondență –, cu aceleași excepții. Încălcarea ordinului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Judecătoria Zalău a reținut că articolele publicate pe blogul lui Cuteanu și postările de pe Facebook, în care folosea expresii jignitoare și acuzații neprobate la adresa judecătoarei, reprezintă hărțuire online și violență psihologică. În motivare, judecătorul cauzei a subliniat caracterul repetitiv, sistematic și intenționat al acțiunilor, care vizau umilirea, intimidarea și decredibilizarea profesională a reclamantei.
Printre formulările criticate de instanță se numără: „președinte expirat”, „glumă de președinte de judecătorie”, „mucos”, „manelistă”, ori aluzii la aspectul fizic și viața personală. De asemenea, Cuteanu a asociat numirea judecătoarei cu figuri politice controversate, sugerând lipsă de competență și integritate.
Instanța a respins argumentul pârâtului că ar fi practicat jurnalism de investigație sau pamflet, apreciind că acesta „s-a îndepărtat de scopul satiric” și a transformat critica instituțională într-un atac personal.
În fața instanței, judecătoarea Pop a declarat că se simte presată psihic și emoțional și că dorește să se protejeze de eventuale riscuri: „Mi se pare inacceptabil ca într-un stat de drept, un judecător să stea cu frică, fără niciun fel de protecție”.
Avocatul lui Cuteanu a susținut că cererea este inadmisibilă și reprezintă „un abuz de drept”, argumentând că nemulțumirile judecătoarei ar fi trebuit rezolvate printr-o acțiune civilă pentru ștergerea postărilor, scuze publice sau despăgubiri, nu prin ordin de protecție.
Reprezentantul Ministerului Public a admis că postările constituie o formă de hărțuire online, dar a cerut respingerea cererii, considerând că nu există o stare de pericol care să justifice restricțiile impuse. Procurorul a arătat că nu există dovezi privind o încercare de apropiere fizică de reclamantă și că Judecătoria Satu Mare este o instituție publică, păzită de jandarmi.
Cu toate acestea, instanțele din Zalău și Sălaj au apreciat că faptele pârâtului întrunesc condițiile legale pentru emiterea unui ordin de protecție, în contextul unui litigiu pendinte între părți.
Ovidiu Cerasel Cuteanu are pe rol la Judecătoria Satu Mare procese de divorț și încredințare a minorului, în care a cerut strămutarea.