Ministrul a susţinut că o coordonare teritorială este mai eficientă faţă de una locală în situaţii de urgenţă.
“Reorganizarea înseamnă, de fapt, o aşezare teritorială de coordonare doar a unităţilor de ambulanţă care pot răspunde într-o situaţie de urgenţă în mod coordonat. În continuare, în Olt, va rămâne staţia de ambulanţă cu tot personalul ei, mai puţin cu managerul. Este adevărat. Pentru că în momentul în care comasez coordonarea pe mai multe judeţe, coordonarea se va face unitar dintr-un singur punct. Eu am trăit, în ultimii patru ani de zile, am avut neşansa, fiind la Ministerul Sănătăţii, să tranzitez prin tot felul de crize de acest gen. Am trăit Crevedia, am trăit acum Bacău, am trăit inundaţiile la Galaţi. Am trăit toate aceste situaţii de criză şi de urgenţă, unde s-a dovedit că o coordonare administrativă teritorială este mult mai eficientă decât una locală”, a răspuns Rogobete, întrebat despre comasarea unor servicii de ambulanţă.
Ministrul a menţionat că deocamdată se face o analiză şi nu s-a stabilit ce judeţe vor fi coordonate teritorial dintr-un singur punct.
“Noi încă nu am stabilit câte judeţe comasăm, care cu care şi cum se va face. Nu ştim asta. Nu ştiu, pentru că nu s-a stabilit acest lucru. În momentul de faţă se fac analize pe cifre, se calculează populaţia deservită, se calculează numărul de echipaje, se calculează inclusiv geografic accesul, drumuri şi aşa mai departe. Şi în funcţie de această reorganizare se va gândi cum se va stabili coordonarea administrativă. Repet, nu se desfiinţează nici un serviciu de ambulanţă din niciun judeţ. Doar că anumite servicii de ambulanţă vor fi coordonate teritorial dintr-un singur punct. Asta e tot ce se întâmplă”, a precizat Alexandru Rogobete.