“Avem depus la Ministerul Fondurilor Europene un proiect, care se va finanţa prin Banca Europeană de Investiţii, pentru construirea unei clădiri noi, de şapte etaje în care vrem să construim un bloc operator nou, o secţie de ATI nouă, va funcţiona secţia de jos, care este acum, Infecţioase, pe care o vom dărâma. Ne-am dat seama la COVID că secţia de infecţioase nu mai corespunde normelor şi avem nevoie de o clădire nouă, plus un heliport, astfel încât să nu mai fim nevoiţi să transferăm pacienţii cu ambulanţa până la stadion. Dar sunt în faza de evaluare în momentul de faţă Noi sperăm să şi reuşim să prindem fonduri pentru acea clădire”, a declarat Marius Oprescu, la vizita la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci.
Preşedintele CJ Olt a subliniat că sunt priorităţi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina construirea unui nou corp de clădire pe locul actualei secţii de boli infecţioase şi reabilitarea interioară a pavilionului central al unităţii medicale.
Oprescu a menţionat că pentru reabilitarea interioară a pavilionului central, cu finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, se lucrează din nou la studiul de fezabilitate, după ce primul constructor s-a retras iar la a doua licitaţie nu s-au prezentat oferte.
“Avem corpul central pe care l-am depus acum mai bine de cinci ani de zile pe Compania Naţională de Investiţii, unde Compania a construit un proiect, s-a scos la licitaţie, a câştigat o firmă, după care preţurile au crescut, firma a renunţat la contract. S-a reevaluat contractul, l-a scos din nou la licitaţie, nu s-a prezentat nimeni. La final au constatat că şi a doua reevaluare a studiului de fezabilitate era foarte mică în comparaţie cu realitatea. În momentul de faţă se lucrează din nou la studiul de fezabilitate. Vedem dacă se mai poate continua cu Compania Naţională de Investiţii, dacă nu, vom retrage acel proiect de acolo şi vom face aşa cum am procedat şi cu Blocul materno-infantil, dar şi cu clădirea Medicală, pe exterior şi clădirea centrală este reabilitată, le-am făcut din fonduri PNRR, iar interiorul a fost asigurat în integralitate de Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii. Pentru că Ministerul Sănătăţii a participat cu sume pe fiecare an de zile, atât pentru achiziţionarea de aparatură medicală, mobilier medical, dar şi cu sume cotă parte din lucrările de modernizare pe care le-am avut în cele două pavilioane Probabil dacă nu avem un demers foarte clar şi un timp estimat cu CNI-ul pentru corpul central, vom proceda la fel şi cu corpul central (…) pentru că trebuie să continuăm modernizarea întregului spital”, a explicat Marius Oprescu.