Hotărârea privind contopirea Operei Naţionale Bucureşti şi a Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română – Un sindicat afirmă că aceasta poate schimba în bine soarta Operei Naţionale. Un altul o consideră ”o crimă culturală”

Proiectul de hotărâre privind contopirea Operei Naţionale Bucureşti şi a Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română este considerat benefic de Sindicatul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, care este solidar cu ministrul Culturii Raluca Turcan, în timp ce Federaţia FAIR-MediaSind califică actul normativ drept ”o crimă culturală”, solicitând Guvernului să nu îl aprobe.

FAIR-MediaSind: Nu fiţi groparii unei instituţii remarcabile înfiinţată cu enorme sacrificii în urmă cu peste 100 de ani

”Nu fiţi groparii unei instituţii remarcabile înfiinţată cu enorme sacrificii în urmă cu peste 100 de ani, de oameni de înaltă ţinută intelectuală şi artistică, instituţionalizată  ca Operă de Stat de poetul Octavian Goga, în calitate de Ministru al Culturii”, afirmă reprezentanţii FAIR-MediaSind, care susţin că adoptarea Hotărârii  lasă peste 600 de salariaţi ai Operei Naţionale din Bucureşti şi ai Centrului Tinerimea Română fără loc de muncă.

De asemenea, ei cer premierului Marcel Ciolacu, în calitate de preşedinte al PSD şi prim-ministru al Guvernului, să nu aprobe o hotărâre ”profund anticulturală”.

Totodată, solicită intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis, pentru stoparea a ceea ce ei numesc ”crimă culturală”.

FAIR-MediaSind consideră un simulacru dezbaterea pe tema HG organizată la Ministerul Culturii.

De altfel, această federaţie şi-a exprimat în nenumărate rânduri dezprobarea faţă de hotărârea de comasare a Operei Naţionale din Bucureşti şi a Centrului Tinerimea Română.

SINDICATUL OCRCHESTREI OPEREI NAŢIONALE – Hotărârea de guvern ”poate schimba în bine soarta Operei Naţionale Bucureşti, rezolvând în acelaşi timp situaţia critică în care instituţia se află”.

La rândul său, Sindicatul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti susţine că  a devenit zilele acestea cel mai numeros sindicat al ONB, dublându-şi numărul de membri. ”Acest fenomen are loc pe fondul ştirilor false promovate in spaţiul public de către unii colegi ai altor sindicate din cadrul instituţiei. Aceştia au alarmat întregul mediu artistic, ducând inclusiv o propaganda agresiva in rândul sindicatelor artistice din întreagă tara, promovând informaţia ca ONB se desfiinţează, şi salariaţii îşi pierd locul de munca, inducându-le ideea că acest precedent va fi folosit la nivel naţional pentru trecerea la contracte determinate, pentru desfiinţarea instituţiilor, pentru distrugerea culturii. Evident ca acest scenariu apocaliptic nu este posibil in România anilor 2024”, afirmă Sindicatul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Ei consideră că hotărârea de guvern ”poate schimba în bine soarta Operei Naţionale Bucureşti, rezolvând în acelaşi timp situaţia critică în care instituţia se află”.

Sindicatul Orchestrei Operei Naţionale acuză că Sindicatul Fair Media Sind ”continuă să dezinformeze atât autorităţile, cât şi opinia publică”

”Sindicatul Fair Media Sind continuă să dezinformeze atât autorităţile, cât şi opinia publică asupra realităţilor pe care noi le-am discutat, ieri, la ministerul Culturii în cadrul unei dezbateri publice, corecte şi foarte bine condusă de către reprezentanţii autorităţii”, se arată în comunicatul sindicatului de la Operă.

”Ne exprimăm îngrijorarea că o minoritate mult mai vocală uzează de ştiri false, alarmiste, punând presiune asupra ministrului Culturii, Raluca Turcan şi asupra Guvernului României. O rugăm pe doamna Ministru Raluca Turcan să nu cedeze în faţa acestor atacuri nedrepte care o vizează în aceste zile şi să reprezinte în continuare interesele culturii şi a majorităţii artiştilor Operei Naţionale Bucureşti, o majoritate elegantă, discretă, din păcate, în spaţiul public, orientată mai mult spre performanţă şi deloc spre scandal şi defăimare”, mai spus sindicaliştii.

CE PREVEDE HOTĂRÂREA

Hotărârea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Operei Române stabileşte că  ”se înfiinţează Opera Română, denumită în continuare Opera, instituţie publică de spectacole şi concerte, de repertoriu, de importanţă naţională, având personalitate juridică, subordonată Ministerului Culturii, prin fuziunea prin contopire a Operei Naţionale Bucureşti şi a Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea Ministerului Culturii, care se desfiinţează”.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a HG se aprobă prin ordin al ministrului culturii numărul de posturi, Regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică corespunzătoare pentru Opera Română precum şi statul de funcţii.

De asemenea, personalul existent în cadrul Operei Naţionale din Bucureşti şi Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” se preia şi este încadrat în limita numărului maxim de posturi aprobat pentru Operă, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul instituţiei publice, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Textul integral al HG poate fi consultat

 

 

 

Aproape 700 de incendii de vegetaţie, în judeţul Mehedinţi, în acest an/ Numai în ultimele 3 zile au fost înregistrate 35 de astfel de incendii

Ciolacu: Sporul acordat celor care lucrează în proiecte cu fondurilor europene va fi tăiat pentru perioada când sunt în concediu: Chiar dacă suntem în campanie şi mi-am anunţat candidatura, în sistemul public trebuie să fie indicatori de performanţă