Un șofer fără permis a intrat cu mașina direct într-o autospecială de poliție și a încercat să fugă, declanșând o urmărire spectaculoasă în care polițiștii au tras două focuri de armă pentru a-l opri. Tânărul a fost prins și reținut, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni.
Un tânăr fără permis a avariat o autospecială de poliție încercând să scape de control și a fugit, fiind prins de polițiști după o urmărire tensionată în care s-au tras două focuri de armă. Testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,67 mg/l, iar rezultatul pentru substanțe interzise a fost negativ. Fugarul a fost reținut și este cercetat pentru mai multe infracțiuni.
Evenimentele au avut loc în seara zilei de joi, 14 august.
„În jurul orei 18.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi interveneau la un eveniment, în comuna Gălăteni, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Videle au observat în trafic un autoturism, ce ar fi fost condus de un bărbat, despre care se cunoştea că nu ar deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, informează, vineri, oficiali ai Poliţiei judeţene Teleorman.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au făcut semnal regulamentar de oprire a autoturismului în cauză, conducătorul auto oprind autovehiculul pentru un moment, însă continuând ulterior să facă o manevră de mers înapoi, pentru a scăpa de controlul poliţiştilor.
Maşina condusă de bărbatul fără permis a acroşat autospeciala de poliţie care staţiona şi la volanul căreia se afla un poliţist din cadrul Compartimentului Rutier Videle.
După impact, șoferul a abandonat autoturismul şi a fugit de la faţa locului, prin curţile locuinţelor din zonă, poliţiştii pornind în urmărirea acestuia şi somându-l cu două focuri de armă.
Fugarul, care are de 22 de ani şi este din comuna Gălăteni, a fost imobilizat, testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Rezultatul testării pentru consumul de substanţe interzise a fost negativ.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru mai multe infracţiuni.
Foto: arhivă