Cât câștigă soldații ruși în războiul din Ucraina: Aproape 100 de bărbați se înrolează zilnic

Știri de azi | Cât câștigă soldații ruși în războiul din Ucraina: Aproape 100 de bărbați se înrolează zilnic - Știri de azi |
#image_title

Statul rus oferă salarii atractive pentru ca brăbații să se înroleze pentru a lupta în Ucraina. Aproximativ 100 de soldați ruși se înrolează zilni. În jur de 59.000 de euro pe an plătesc guvernele locale pentru cei care ajung pe front.

Pe de altă parte, dacă mor în război, moștenitorii lor primesc 143.000 de euro, echivalentul a 28 de ani din salariul unui profesor rus (un cadru didactic câștigă 418 euro pe lună), relatează Il Messaggero.

Multe familii își trimit bărbații la front, în special cele din zonele mai sărace. Voluntarii iau arma în mână și speră la o viață mai demnă pentru ei și pentru cei dragi.

La începutul războiului mergeau pe front doar soldații profesioniști. Din noiembrie anul trecut, în Rusia se pot înrola și voluntari.

Un rus cu vârsta între 18 și 65 de ani care decide să se înroleze primește 2,3 milioane ruble (aproximativ 24.600 euro): 400.000 ruble (circa 4.290 euro) ca sumă inițială stabilită de Ministerul Apărării, plus o compensație suplimentară care variază în funcție de regiune.

Odată în serviciu, voluntarul primește lunar 210.000 ruble (2.250 euro) plus o sumă adițională de aproximativ 50.000 ruble (536 euro).

Moscova nu este orașul care plătește cel mai bine voluntarii de la front. În republica Bashkiria, la granița dintre Europa și Rusia, voluntarii primesc 2,7 milioane ruble (29.000 euro) de la regiune și 700.000 ruble (aproximativ 7.500 euro) din fondurile localităților și provinciilor. În total, aproape 3,4 milioane ruble, adică aproape 37.000 euro.

Salariul mediu lunar în această republică este de 46.750 ruble, aproximativ 500 euro. Bashkiria este una dintre primele trei regiuni ca număr de soldați voluntari.

Regiunea Kaluga atrage bărbați cu 2,5 milioane ruble (27.000 euro).

Republica autonomă Marij El oferă 3 milioane ruble (32.000 euro).

Regiunea Samara ajunsese la aproape 4 milioane ruble (42.000 euro), apoi a redus suma. Beneficiul ajunge la 3,6 milioane ruble (38.000 euro) pentru cei care acceptă un al doilea contract imediat.

Nu doar salarii foarte mari, ci și plăți suplimentare pentru anumite cazuri. Pentru fiecare zi de participare la „acțiuni active ofensive”, soldații voluntari primesc până la 50.000 ruble (500 euro); aceeași sumă pentru fiecare kilometru avansat când fac parte din unitățile de asalt.

Jumătate de milion ruble (5.300 euro) primește cel care distruge un tanc Leopard, Abrams sau Challenger și un milion de ruble (10.600 euro) pentru cel care capturează unul dintre aceste vehicule sau o unitate de lansare Himars.

Un milion ruble pentru o leziune medie, trei milioane (32.000 euro) pentru o rană gravă, plus încă un milion pentru invaliditate confirmată. Dacă soldatul este declarat inapt pentru serviciu, primește un supliment de 3,44 milioane ruble (circa 37.000 euro).

În caz de moarte a soldatului voluntar, Kremlinul plătește familiei 5,16 milioane ruble (56.000 euro), plus 5,2 milioane indemnizație suplimentară și încă 3,4 milioane pentru fiecare membru al familiei, conform programului de asigurare de stat semnat de voluntar. În total, 13 milioane ruble (143.000 euro), plus o pensie de urmaș.

În regiunea Buriazia, un profesor câștigă în medie 39.000 ruble pe lună. Dacă se înrolează și moare, familia primește echivalentul a 28 de ani de salariu. Acești bani sunt numiți „grobovye”, adică bani pentru sicriu.

La sfârșitul lui ianuarie, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a spus că în 2024 peste 1.000 de oameni pe zi, adică mai mult de 450.000 în total, au semnat pentru înrolare, cifra cea mai mare din cei trei ani de război.

„Pentru 2025, obiectivul nostru este să menținem acest ritm”, spune acesta.

Potrivit elitei din Moscova, singura criză a fost în septembrie 2022, când Putin a fost obligat să declare mobilizarea parțială.

Pentru a evita o situație similară, Kremlinul cheltuie foarte mult pentru a atrage soldați noi. Dar pentru a proteja bugetul statului, plățile sunt făcute de administrațiile locale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Nu o să fie pace: surse de la Kremlin vorbesc de o întâlnire de ‘PR’ între Putin și Trump (presa rusă) - Știri de azi |

Nu o să fie pace: surse de la Kremlin vorbesc de o întâlnire de ‘PR’ între Putin și Trump (presa rusă)

Știri de azi | Air Force One aterizează la Anchorage cu Donald Trump la bord, înaintea întâlniri cu Putin - Știri de azi |

Air Force One aterizează la Anchorage cu Donald Trump la bord, înaintea întâlniri cu Putin