Trump declară în glumă că ar putea să înceapă să-i placă din nou de Hillary Clinton, după ce fosta secretară de Stat anunţă că-l va nominaliza personal la Nobelul Păcii dacă obţine încheierea Războiului din Ucraina fără ca Kievul să cedeze teritorii

Știri de azi | Trump declară în glumă că ar putea să înceapă să-i placă din nou de Hillary Clinton, după ce fosta secretară de Stat anunţă că-l va nominaliza personal la Nobelul Păcii dacă obţine încheierea Războiului din Ucraina fără ca Kievul să cedeze teritorii - Știri de azi |
#image_title

Preşedintele american Donald Trump a declarat în glumă, într-un interviu acordat Fox News la bordul Air Force One, în drum către un summit în Alaska cu omologul său rus Vladimir Putin, că ar putea să înceapă să-i placă din nou Hillary Clinton, după ce fosta sa rivală pe care a înfrânt-o în alegerile din 2016 a anunţat că-l va nominaliza personal la Premiul Nobel pentru Pace dacă negociază încheierea Războiului din Ucraina fără ca Kievul să cedeze teritorii Rusiei, relatează The Associated Press.

”Ei, bine, asta e foarte drăguţ”, i-a răspuns miliardarul unui jurnalist de la Fox News care i-a cerut să comenteze declaraţiile fostei secretare de Stat şi Primă Doamnă.

”S-ar putea să înceapă să-mi placă din nou de ea”, a declarat el.

Trump şi Clinton s-au înfruntat în alegerile prezidenţiale din 2016 şi întreţin o relaţie conflictuală.

El îşi doreşte foarte mult prestigioasa distincţie.

Fox News urmează să difuzeze întregul interviu ulterior.

”Dacă Donald Trump negociază un sfârşit al războiului lui Putin în Ucraina, fără ca Ucaina să-i cedeze teritorii, îl voi nominaliza eu însămi la Premiul Nobel pentru Pace”, a scris vineri pe X fosta secretară de Stat democrată.

Miliardarul a declarat că, în opinia sa, un acord de pace necesită probabil un ”schimb de teritorii” între cei doi beligeranţi.

Clinton şi-a comentat declaraţiile la podcastul “Raging Moderates”.

Ea i-a oferit lui Trump sfaturi.

”El nu se întâlneşte cu un prieten. Se întâlneşte cu un adversar”, a subliniat ea.

Însă a reiterat că, dacă Trump negociază un armistiţiu, obţine retragerea Rusiei din teritoriile ucrainene ocupate şi opreşte războiul fără ca Ucraina să facă concesii teritoriale, atunci ea va face lobby ca miliardarul să primească Nobelul.

Trump şi susţinătorii săi fac lobby de ani de zile ca el să obţină această distrincţie.

Știri de azi | Aryna Sabalenka, liderul mondial, eliminată în sferturi de Elena Rybakina la Cincinnati - Știri de azi |

Aryna Sabalenka, liderul mondial, eliminată în sferturi de Elena Rybakina la Cincinnati

Știri de azi | Superliga: Dinamo Bucureşti – UTA Arad 1-1, bucureştenii au terminat meciul în nouă jucători - Știri de azi |

Superliga: Dinamo Bucureşti – UTA Arad 1-1, bucureştenii au terminat meciul în nouă jucători