Natalia Intotero, primă reacţie după accidentul în care a fost implicată: Prin mila şi bunătatea Lui Dumnezeu sunt bine. Mulţumesc celor care au intervenit la locul accidentului, de la Serviciul Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean Vâlcea

Ministrul Familiei, Natalia INtotero, a avut marţi seară o reacţie, după accidentul în care a fost implicată, în judeţul Vâlcea, ea anunţând că este bine şi mulţumind celor care au ajutat la locul accidentului şi personalului de la Serviciul de Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean Vâlcea.

”Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” Psalmul 46:1 Prin mila şi bunătatea Lui Dumnezeu sunt bine. Mulţumesc din suflet familiei, prietenilor şi colegilor pentru rugăciunile şi gândurile voastre!”, a scris ministrul într-un mesaj transmis presei.

MInistrul mulţumeşte şi celor care au intervenit la locul accidentului.

”De asemenea, mulţumesc celor care au intervenit la locul accidentului, întregului personal de la Serviciul Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean Vâlcea!”.

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată într-un accident rutier produs pe drumul naţional 7, în judeţul Vâlcea. Autovehiculul în care se afla s-a răsturnat după ce a fost izbit violent de un alt autoturism. Ea se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, pentru investigaţii medicale.

Al-Nassr va fi ultimul club din cariera lui Cristiano Ronaldo

Un judecător din Texas suspendă o reformă a imigraţiei a lui Biden