Citigroup analizează înfiinţarea de servicii de custodie şi plăţi pentru stablecoins şi ETF-uri crypto

Știri de azi | Citigroup analizează înfiinţarea de servicii de custodie şi plăţi pentru stablecoins şi ETF-uri crypto - Știri de azi |
#image_title

Citigroup ia în considerare extinderea în zona activelor digitale prin oferirea de servicii de custodie pentru stablecoins şi produse de investiţii crypto, a declarat pentru Reuters un director al băncii, semn că schimbările legislative recente din Washington stimulează marile instituţii financiare să intre pe piaţa criptomonedelor, transmite Reuters.

Banca americană se numără printre instituţiile tradiţionale, alături de Fiserv şi Bank of America, care analizează posibilitatea de a intra pe segmentul stablecoins după ce Congresul a adoptat o lege ce permite utilizarea largă a acestor tokenuri pentru plăţi, decontări şi alte servicii.

Conform noii legislaţii, emitenţii de stablecoins trebuie să deţină active sigure – precum titluri de stat americane sau numerar – pentru a garanta monedele digitale, ceea ce creează oportunităţi pentru băncile de custodie.

”Furnizarea de servicii de custodie pentru activele de înaltă calitate care susţin stablecoins este prima opţiune pe care o analizăm”, a declarat Biswarup Chatterjee, director global de parteneriate şi inovaţie în cadrul diviziei de servicii Citi.

Citigroup explorează, de asemenea, servicii de custodie pentru activele digitale care susţin produsele de investiţii crypto, cum ar fi ETF-urile pe bitcoin. Cel mai mare astfel de fond, iShares Bitcoin Trust al BlackRock, are o capitalizare de aproximativ 90 de miliarde de dolari.

”Este nevoie de custodie pentru echivalentul în criptomonedă care să sprijine aceste ETF-uri”, a explicat Chatterjee. În prezent, Coinbase domină acest segment, fiind custode pentru peste 80% dintre emitenţii de ETF-uri crypto.

Totodată, Citi dezvoltă soluţii de plăţi rapide bazate pe stablecoins, în condiţiile în care plăţile bancare tradiţionale pot dura zile întregi.

Banca deja oferă plăţi ”tokenizate” în dolari prin blockchain între conturi din New York, Londra şi Hong Kong, 24 de ore pe zi, şi lucrează la servicii prin care clienţii să poată transfera stablecoins sau să le convertească instant în dolari.

Deşi anterior reticente, autorităţile americane de reglementare sunt mai flexibile sub administraţia preşedintelui Donald Trump, favorabilă industriei crypto. Totuşi, Citi şi alte bănci vor trebui să respecte reglementările privind spălarea banilor şi controlul valutar la transferuri internaţionale.

Custodia activelor digitale va necesita garanţii suplimentare privind provenienţa legală a acestora, precum şi întărirea securităţii cibernetice şi operaţionale.

Chatterjee a adăugat că banca ia în calcul şi posibilitatea lansării propriei stablecoin.

 

Știri de azi | Din 1 septembrie, pacienţii vor putea raporta cazurile în care au fost redirecţionaţi abuziv către un cabinet privat, de la spitalul public. Ministrul Sănătăţii: Această practică este inacceptabilă şi nedemnă - Știri de azi |

Din 1 septembrie, pacienţii vor putea raporta cazurile în care au fost redirecţionaţi abuziv către un cabinet privat, de la spitalul public. Ministrul Sănătăţii: Această practică este inacceptabilă şi nedemnă

Știri de azi | UFC: Cecenul Khamzat Chimaev, campion la categoria mijlocie, după ce l-a învins pe Dricus De Plessis în gala de la Chicago - Știri de azi |

UFC: Cecenul Khamzat Chimaev, campion la categoria mijlocie, după ce l-a învins pe Dricus De Plessis în gala de la Chicago